Ungurii nu consideră că țările vecine sunt antipatice, dar relațiile cu România trebuie îmbunătățite (sondaj)
Cetățenii Ungariei nu consideră că țările vecine sunt antipatice, dar peste 50% au declarat că relațiile cu România trebuie îmbunătățite, arată un sondaj publicat luni de Institutul Nezopont și citat de agenția MTI. Majoritatea respondenților au declarat că Ungaria a menținut relații bune cu majoritatea vecinilor săi.
Mai mult de jumătate dintre adulții intervievați au afirmat că relațiile interstatale au fost cele mai bune cu Austria, Slovenia și Croația.
Aproximativ 48% consideră că relațiile ungaro-slovace au fost bune, parțial datorită "legăturilor de bună vecinătate menținute în ultimii ani".
Mai mulți unguri cred că relațiile interguvernamentale cu Ucraina și Serbia sunt bune decât cei care consideră că sunt rele, potrivit sondajului.
Cu toate acestea, când vine vorba de a evalua relațiile ungaro-române, cetățenii Ungariei sunt împărțiți, arată Nezopont.
"În timp ce parteneriatul dintre (premierul ungar) Viktor Orban și (omologul său slovac) Robert Fico a jucat un rol în evaluarea pozitivă a relațiilor ungaro-slovace, tonul de confruntare folosit frecvent de fostul guvern Ponta probabil a influențat evaluarea legăturilor ungaro-române", potrivit Nezopont.
Circa 52% dintre respondenți au declarat că relațiile ungaro-române ar trebui îmbunătățite, arată Nezopont.
Sondajul a fost realizat prin telefon pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de persoane între 4 și 7 ianuarie, adaugă MTI.
AGERPRES