Ungureanu (USR), audiat la DNA, în calitate de martor, într-un dosar privind achiziţii ale Unifarm

Ungureanu (USR), audiat la DNA, în calitate de martor, într-un dosar privind achiziţii ale Unifarm

Vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR), s-a prezentat, miercuri, la DNA pentru a oferi detalii într-un dosar care vizează achiziţii de materiale de protecţie împotriva infecţiei cu noul coronavirus realizate de Unifarm.

"DNA s-a autosesizat după afirmaţiile mele legate de Adrian Ionel, şeful Unifarm, de la tribuna Parlamentului. Am fost invitat în calitate de martor, acum câteva zile. Şi ce fac astăzi, nu fac decât să aduc completări la un dosar care a fost început deja şi unde am deja această calitate de martor. Am adus o parte din informaţii zilele trecute şi acum le completez cu date mult mai precise şi cu numele unor spitale care au achiziţionat aceste măşti, fără un minim de control de calitate", a precizat Ungureanu, într-o declaraţie acordată presei.

Deputatul susţine că măşti şi echipamente de proastă calitate, achiziţionate de Unifarm şi refuzate de spitalele din România, ar fi fost donate Republicii Moldova.

"Unifarm a fost împrumutată de Trezorerie cu o sumă de bani, adică de statul român, să achiziţioneze echipamente de protecţie şi măşti şi alte echipamente, în context COVID. După aceea, acelaşi stat român, prin Ministerul Sănătăţii, a cumpărat aceeaşi marfă, a doua oară şi livrat-o către Republica Moldova. Adică spălarea banilor murdari daţi pe măşti de proastă calitate, la suprapreţ, a fost făcută de o structură a statului român, numită Unifarm SA. Şi tot statul român, prin Ministerul Sănătăţii, a făcut această spălare, provocând din punctul meu de vedere, şi o problemă diplomatică. Adică noi am donat Republicii Moldova măştile de proastă calitate şi echipamentele de proastă calitate pe care le-au refuzat spitalele din România, care s-au trezit la un moment dat cu cutii de la Unifarm în faţă, fiind obligaţi şi şantajaţi de minister să le cumpere, deşi erau de proastă calitate şi la suprapreţ", a explicat Ungureanu.

Întrebat de unde ştie că în Republica Moldova ar fi fost livrate materiale proaste, el a replicat că a furnizat deja aceste informaţii către DNA.

"Ştiu foarte precis. Ştiu unde au dus, ştiu ce cantităţi, ştiu plângerile. Toate detaliile care ţin de aspectele tehnice, chiar despre certificate false date de către anumiţi furnizori sunt deja la DNA", a declarat deputatul USR.

O altă acuzaţie a acestuia se referă la faptul că, în momentul livrării echipamentelor de protecţie către Republica Moldova, contractul de achiziţie dintre Ministerul Sănătăţii şi Unifarm nu era semnat.

"A doua acuzaţie pe care o aduc se referă la contractul de achiziţie pe care l-a făcut Ministerul Sănătăţii pentru aceste echipamente de la Unifarm. În ziua în care posturile de ştiri transmiteau imagini cu tiruri, cu maşini ale ISU care livrau echipamente de protecţie, cumpărate de minister de la Unifarm, în Moldova, contractul de achiziţie între Ministerul Sănătăţii şi Unifarm nu era semnat. Adică ei livrau o marfă pe un contract de achiziţie nefinalizat", a mai susţinut Ungureanu.

Pe de altă parte, el a anunţat că miercuri a depus la DNA o sesizare penală împotriva unor manageri de spitale din Cluj-Napoca care ar fi cumpărat echipamente de protecţie şi măşti de proastă calitate, fără certificate de conformitate, la suprapreţ.

"În perioada martie - aprilie, Ministerul Sănătăţii nu a alocat niciun leu pentru echipamente de protecţie. Depozitele spitalelor din Cluj şi din alte oraşe au fost umplute de către societatea civilă, de către firme, de către persoane particulare. Şi, în timp ce depozitele erau pline de echipamente de protecţie cumpărate de sistemul de privat, (...) indivizii ăştia absolut fără scrupule s-au apucat să achiziţioneze la suprapreţ de la o firmă din Ploieşti măşti de protecţie livrate ca fiind FFP 2. De fapt, sunt nişte mizerii extraordinare şi le-au vândut la preţ de măşti FFP2 de cea mai bună calitate, la suprapreţ. Ele nici nu erau FFP2 şi erau livrate ca fiind FFP2, fără niciun certificat de conformitate. Cel care s-a ocupat de această afacere murdară se numeşte Petrică Şuşca, este managerul Spitalului Judeţean din Cluj, care, pe post de broker, a luat reprezentantul medical al acestei firme din Ploieşti, a trimis cartea de vizită pe un grup intern, a răspândit informaţia că el a negociat de la 34 de lei la 29 de lei cu TVA aceste măşti infecte şi a dat o comandă de 30.000 de măşti", a afirmat Emanuel Ungureanu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”