Ungaria: Vladimir Putin îl vizitează pe unul dintre aliații săi europeni

Ungaria: Vladimir Putin îl vizitează pe unul dintre aliații săi europeni

Președintele rus, Vladimir Putin, este așteptat joi la Budapesta pentru a se întâlni cu premierul ungar, Viktor Orban, unul dintre principalii aliați ai Moscovei în cadrul Uniunii Europene, comentează AFP.

Această vizită este menită să relanseze cooperarea economică dintre cele două țări, în pofida sancțiunilor europene împotriva Moscovei.

Este o nouă vizită a liderului de la Kremlin într-o țară membră a Uniunii Europene, după ce în iulie 2016 a vizitat Slovenia.

De asemenea, este prima călătorie în Europa efectuată de Vladimir Putin de la învestirea președintelui american, Donald Trump. Kremlinul speră în ameliorarea relațiilor sale cu Statele Unite, precum și ridicarea sancțiunilor impuse Moscovei în 2014.

Viktor Orban, susținător al lui Donald Trump, este partizanul ridicării sancțiunilor impuse Rusiei de UE din cauza crizei ucrainene, iar această vizită întreprinsă de Vladimir Putin la Budapesta "reflectă relații personale de încredere" între cei doi lideri, a subliniat Kremlinul.

Cei doi s-au întâlnit anual în ultimii șase ani și întâlnirea de joi va fi a șaptea cu începere din 2010.

În februarie 2015, Viktor Orban a fost primul lider european care l-a primit pe președintele rus după anexarea, în 2014, a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

La rândul său, Vladimir Putin dorește să își manifeste "spirjinul față de o țară care se pronunță pentru bune relații cu Rusia și ridicarea sancțiunilor" împotriva Moscovei, a explicat analistul politic rus Fiodor Lukianov.

"Atenția principală va fi acordată dezvoltării contactelor economice", a declarat presei Iuri Ușakov, consilier al președintelui rus, în ajunul vizitei.

O reducere spectaculoasă a schimburilor comerciale dintre cele două țări în ultimii trei ani și o "dinamică negativă" a investițiilor sunt obiectul "preocupării Budapestei și Moscovei și nu avantajează" cele două părți, a subliniat Iuri Ușakov.

Astfel, ar putea fi stabilite "măsuri concrete vizând relansarea cooperării economice" în cursul acestei vizite în care Vladimir Putin va fi însoțit de miniștrii economiei, energiei, industriei și comerțului.

Potrivit șefului diplomației de la Budapesta, Peter Szijjarto, sancțiunile au adus Ungariei pierderi de 6,5 miliarde de dolari în trei ani.

Moscova și Budapesta mai intenționează să consolideze cooperarea în domeniul energetic, potrivit lui Iuri Ușakov. Consilierul Kremlinului a reamintit "marea importanță" a implicării grupului public rus Rosatom în construcția a două noi reactoare la centrala nucleară de la Paks, în apropiere de Budapesta, pentru 12 miliarde de euro, dintre care 10 miliarde împrumutate de Moscova.

Comisia Europeană a deschis la sfârșitul lui 2015 o anchetă aprofundată pentru a vedea dacă acest proiect, atribuit fără cerere de ofertă, este viabil economic și conform regulilor existente în materie de concurență. Pentru Kremlin, sunt numai "șicane gratuite", a dat asigurări Iuri Ușakov.

Lucrările urmează să înceapă în 2018 și primul reactor va intra în serviciu în 2023.

Dacă Ungaria a criticat deja sancțiunile împotriva Moscovei, "ea nu a votat oficial împotrivă", a reamintit un cercetător din cadrul Institutului de economie internațională de la Budapesta, Andras Deak.

"Situația s-ar putea schimba: Viktor Orban va face un pas în plus spre Vladimir Putin în această retorică din cauza schimbării contextului internațional după alegerea noului președinte american", Donald Trump, a subliniat el.

Potrivit șefului diplomației ungare, această vizită îi va permite lui Viktor Orban, care a fost unul dintre puținii șefi de excutiv ce și-au exprimat deschis sprijinul pentru Donald Trump în timpul campaniei sale, "să asculte punctul de vedere rus în legătură cu posibilitățile unei apropieri între Rusia și Statele Unite".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”