Ungaria refuză să le mai plătească deţinuţilor compensaţii pentru condiţiile din închisori

Ungaria refuză să le mai plătească deţinuţilor compensaţii pentru condiţiile din închisori

Ungaria nu le va mai plăti deţinuţilor despăgubiri decise de instanţe, inclusiv de CEDO, pe motivul condiţiilor necorespunzătoare din închisori, a declarat miercuri un oficial ungar la postul Hir TV, citat de agenţia DPA.

''Statul ungar a sistat plata compensaţiilor acordate delincvenţilor deţinuţi în închisori'', a anunţat Bence Tuzson, secretar de stat la cabinetul premierului Viktor Orban.

Acordarea unor astfel de compensaţii este decisă prin verdicte ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ori ale instanţelor ungare.

Oficialul ungar a estimat la circa 12.000 numărul cazurilor de acest fel în ţara sa. ''Este binecunoscut că astfel de cazuri pot fi câştigate pe bandă rulantă'', a subliniat el, adăugând că avocaţii şi ONG-urile au reuşit să-şi creeze un ''model de afaceri'' cu ajutorul unor asemenea dosare.

Guvernul de la Budapesta doreşte să pună stop acestor practici şi să iniţieze o discuţie cu Consiliul Europei şi cu Parlamentul European, estimând că nu este normal ca infractorii condamnaţi să primească despăgubiri doar pe motivul condiţiilor inadecvate din penitenciare.

Acesta poate fi însă un nou posibil subiect de dispută între Budapesta şi Bruxelles, după criticile instituţiilor europene la adresa Ungariei privind situaţia statului de drept şi măsurile împotriva migraţiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor