Ungaria: Raid al poliţiei la biroul unui politician de opoziţie

Ungaria: Raid al poliţiei la biroul unui politician de opoziţie

Poliţia din Ungaria a desfăşurat un raid la biroul unui politician de opoziţie, care a spus despre această acţiune că este o încercare a autorităţilor de a exercita presiune înaintea alegerilor locale, relatează joi DPA.

Poliţia a precizat că raidul neaşteptat la biroul lui Laszo Piko a fost organizat pe baza unor presupuse încălcări ale regulilor electorale şi privind protecţia datelor.

Piko a negat toate acuzaţiile şi a spus că echipa sa nu a încălcat nicio regulă, a relatat site-ul de ştiri Index.hu.

Candidatul opoziţiei pentru primăria Budapestei, Gergely Karacsony, a declarat că Fidesz, partidul conservator al premierului Viktor Orban, "s-a folosit de poliţie şi de justiţie pentru o campanie de intimidare".

La 13 octombrie vor avea loc alegeri locale în Ungaria. Este vorba de scrutine pentru consilii locale şi primării în peste 300 de comunităţi.

Pentru prima dată, opoziţia, puternic fragilizată sub regimul tot mai autoritar al lui Orban începând cu 2010, s-a unit pentru a sprijini un singur candidat în majoritatea oraşelor, sporind şansele de a câştiga, comentează DPA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin