Gulyas a precizat că noile reguli privind preţul plafonat la carburanţi au intrat în vigoare începând de sâmbătă la prânz.
El a afirmat că măsura era necesară întrucât principala rafinărie pe Dunăre a MOL va fi oprită, de luni, pentru lucrări de întreţinere, ceea ce va reduce considerabil aprovizionarea cu carburanţi pe piaţa internă, deşi guvernul va elibera de asemenea până la un sfert din rezervele strategice de combustibil ale ţării, pentru a contribui la asigurarea aprovizionării.
„Este important de precizat că guvernul poate menţine preţurile carburanţilor plafonate la 480 de forinţi pe litru pentru consumatorii cu amănuntul”, a mai declarat Gergely Gulyas într-o conferinţă de presă.
Guvernul de la Budapesta a anunţat în noiembrie anul trecut că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,19 euro sau 1,21 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. De asemenea, în februarie, au fost plafonate preţurile unor alimente de bază.
În urmă cu câteva săptămâni, directorul general al companiei ungare de petrol şi gaze MOL, Zsolt Hernadi, atenţiona într-un interviu că plafonarea preţurilor la carburanţi în Ungaria ar trebui să fie eliminată, deoarece va duce „mai devreme sau mai târziu” la penurie.
Decretul guvernamental publicat sâmbătă prevede de asemenea o majorare a impozitului pe profiturile excepţionale ale MOL la un procent 40%, de la 25%, începând cu 1 august.