Ungaria neagă că înfometează refugiaţii şi îl acuză pe Soros de minciuni

Ungaria neagă că înfometează refugiaţii şi îl acuză pe Soros de minciuni

Guvernul ungar a dezminţit vineri acuzaţiile formulate de mai multe ONG-uri internaţionale conform cărora autorităţile de la Budapesta au încetat să ofere hrană refugiaţilor reţinuţi în tabere la frontieră în timp ce li se examinează cererile de azil, executivul condus de Viktor Orban acuzându-l totodată pe George Soros că a lansat o campanie de 'minciuni'.

'Reţeaua lui Soros a iniţiat o nouă campanie mincinoasă şi defăimătoare', a menţionat guvernul ungar într-un comunicat prin care dezminte acuzaţiile formulate de ONG-urile Comitetul Helsinki Ungaria şi Human Rights Watch.

Comitetul Helsinki Ungaria a transmis săptămâna trecută că, după intrarea unei noi legislaţii în vigoare în luna iulie, autorităţile ungare nu mai oferă alimente solicitanţilor de azil ale căror cereri au fost respinse şi aşteaptă la frontieră o decizie definitivă după ce au înaintat recurs.

Mai mult, acelaşi ONG a acţionat în judecată Ungaria la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care e emis o decizie imediată şi provizorie ce obligă Ungaria să ofere hrană refugiaţilor care aşteaptă soluţionarea cererii de azil.

Conform informaţiilor celor două ONG-uri, au fost consemnate deocamdată cazurile a opt solicitanţi de azil care nu au primit alimente timp de mai multe zile, dar începând de joi li s-a oferit din nou hrană.

La frontiera dintre Ungaria şi Serbia autorităţile ungare au creat aşa-numite zone de tranzit, unde migranţii trebuie să înainteze cererile de azil şi să aştepte acolo până la soluţionarea lor, decizia fiind în majoritatea cazurilor respingerea acestor cereri, întrucât migranţii, chiar dacă sunt originari din ţări precum Siria sau Irak, vin dinspre Serbia, considerată ca fiind o ţară sigură.

'Legile ungare sunt clare şi stabilesc că toţi migranţii aflaţi în zonele de tranzit care au statutul de solicitant de azil primesc provizii, care pentru statul ungar implică o cheltuială de 700.000 de forinţi (2.200 de euro) de persoană pe an', afirmă într-un comunicat guvernul condus de Viktor Orban.

Acesta din urmă îl acuză pe George Soros că în cârdăşie cu Uniunea Europeană încearcă să aducă milioane de migranţi în blocul comunitar, guvernul ungar considerând că această migraţie sporeşte riscul de atacuri teroriste şi ameninţă identitatea creştină a Europei.

Comisia Europeană a iniţiat luna trecută o procedură de infringement împotriva Ungariei pentru legea prin care oricine ajută persoane să intre ilegal în Ungaria poate fi pedepsit cu până la un an de închisoare. De asemenea, executivul comunitar a dat în judecată Ungaria la Curtea de Justiţie a UE, estimând că legislaţia ungară privind dreptul de azil încalcă normele europene.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”