Ungaria: Jobbik va crea o agenţie anticorupţie pe modelul DNA dacă va câştiga alegerile din 8 aprilie

Ungaria: Jobbik va crea o agenţie anticorupţie pe modelul DNA dacă va câştiga alegerile din 8 aprilie

Liderul partidului extremist ungar Jobbik, Gabor Vona, a anunţat marţi că, în cazul în care formaţiunea sa politică va câştiga alegerile parlamentare din 8 aprilie, va crea o agenţie anticorupţie pe modelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România (DNA), va numi un nou procuror-general şi va abroga dreptul la imunitate al parlamentarilor, transmite MTI.

Într-o întâlnire cu simpatizanţii Jobbik desfăşurată la Bekes, în sud-estul ţării, Vona a subliniat că partidul său este decis să stopeze corupţia, să soluţioneze problemele din sistemul public de sănătate şi să creeze un sistem de pensii echitabil.

El a estimat că în cazul unei prezenţe ridicate la vot în 8 aprilie sunt şanse ca partidul Fidesz, aflat în prezent la guvernare, să piardă puterea.

În opinia liderului Jobbik, cea mai mare problemă a Ungariei este emigraţia - despre care guvernului condus de Viktor Orban 'nu îi pasă', potrivit lui Gabor Vona - şi nu imigraţia.

Drept reacţie, partidul Fidesz a afirmat că Gabor Vona este 'însetat de putere' şi capabil de orice în schimbul banilor. Formaţiunea de guvernământ l-a acuzat pe liderul Jobbik că este 'omul lui Soros', susţinând că în Jobbik nu se poate 'avea încredere atunci când este vorba de protejarea Ungariei'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen