Ungaria dorește să se construiască interconectorul de gaze cu România pentru a avea acces la resursele din Marea Neagră
Dacă va începe exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, atunci Ungaria ar putea avea acces la o nouă sursă de energie, a declarat luni ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, citat de agenția MTI. Dar el a adăugat că, pentru ca Ungaria să poată beneficia de aceste resurse, este necesară construcția interconectorului pentru transportul gazelor din România către Ungaria.
Șeful diplomației ungare a făcut această declarație la o reuniune a ambasadorilor Ungariei, desfășurată la Budapesta. El a apreciat că securitatea energetică nu trebuie să fie doar responsabilitatea și interesul țărilor din Europa Centrală, ci a Uniunii Europene în ansamblu.
Referindu-se în acest context la centrala nucleară de la Paks, Peter Szijjarto a subliniat că proiectul va fi dus mai departe, în pofida obstacolelor ridicate de unii care 'încearcă să împiedice realizarea investiției' din cauza intereselor financiare.
Ungaria și Rusia au semnat în luna ianuarie 2014 un acord pentru construirea a două noi reactoare la centrala atomoelectrică de la Paks, singura de acest fel din Ungaria și care furnizează 40% din energia consumată în această țară. Pentru finanțarea proiectului, Rusia va acorda Ungariei un credit de circa 10 miliarde de euro, echivalentul a circa 80% din valoarea investiției. Lucrările vor începe în anul 2018, iar primul reactor va fi funcțional începând din 2023. Dar Comisia Europeană a inițiat o investigație pentru a verifica dacă acordul respectă normele europene privind ajutoarele de stat și organizarea de licitații publice.
AGERPRES