Ungaria continuă să șantajeze Ucraina în schimbul ajutorului militar. Condiția pusă de Budapesta

Ungaria continuă să șantajeze Ucraina în schimbul ajutorului militar. Condiția pusă de Budapesta

Ungaria refuză, în continuare, să ofere finanțare ajutorului militar pentru Ucraina , anunțând joi că se opune directivelor europene. Ministrul Afacerilor Externe al țării, Peter Szijjarto a anunțat că Ungariei i-ar reveni o contribuţie financiară de circa 200 de milioane de euro, pe care nu este dispus să o negocieze decât cu o anumită condiție.

Peter Szijjarto a anunțat condiția de negociere a finanțării ajutorului oferit Ucrainei FOTO Arhivă

Peter Szijjarto a anunțat condiția de negociere a finanțării ajutorului oferit Ucrainei FOTO Arhivă

Peter Szijjarto a făcut câteva declarații de presă, în timpul unei pauze a reuniunii miniştrilor de externe desfăşurată la Bruxelles. Șeful diplomației ungare a precizat că statul ar avea de plătit, pentru ajutorul militar oferit Ucrainei, în jur de 200 de milioane de euro din cele 20 de miliarde de euro pe care UE intenţionează să le aloce în următorii patru ani. Asta ar însemna câte 5 miliarde de euro pe an, în perioada 2024-2027.

Eliminarea băncii OTP de pe lista sancțiunilor

Problema principală a Guvernului ungar, în acest moment, este menținerea băncii OTP pe lista entităţilor sancţionate pentru sprijinirea Rusiei, relatează agenţiile EFE şi MTI.

Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat că va prezenta miniştrilor la această reuniune o propunere de creştere a contribuţiilor statelor UE destinate finanţării armelor, muniţiilor şi altor cheltuieli militare pentru Ucraina. El nu a prezentat cifre, dar surse europene au avansat suma de 20 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, la fel ca ministrul ungar de externe.

Acesta din urmă a spus că nu sprijină un asemenea plan, despre care a estimat că arată că UE se pregăteşte pentru încă cel puţin patru ani de război, după ce blocul comunitar a cheltuit deja 5,6 miliarde de euro pentru ajutorul militar oferit Ucrainei prin fondul denumit „Facilitatea Europeană pentru Pace”, iar la reuniunea ministerială de joi a fost aprobat un plan de 500 de milioane de euro pentru stimularea producţiei militare europene, în special a celei de obuze de calibrul 155 mm de care are nevoie Ucraina.

Nu suntem dispuşi să negociem asupra celor 500 de milioane de euro blocaţi până în prezent (de Ungaria), nici asupra celor 20 de miliarde propuse acum, atât timp cât OTP figurează pe lista sponsorilor internaţionali ai războiului”, a indicat Szijjarto.

Nu este clar cum a votat el în cazul acestui plan de 500 de milioane de euro adoptat joi la reuniunea miniştrilor europeni de externe la care a participat.

Nu mai vorbim de faptul că Comisia Europeană a recunoscut recent că nu mai are bani şi a cerut încă 50 de miliarde de euro pentru a susţine Ucraina, a adăugat Szijjarto, făcând referire la cererea adresată luna trecută de Comisia Europeană statelor UE de a-şi suplimenta contribuţiile la bugetul multianual.

Acum mai cer alte 20 de miliarde de euro pentru livrări de arme, deci vorbim despre circa 70 de miliarde de euro, fără nicio înregistrare financiară ori audit care să arate cum au fost cheltuiţi banii până în prezent, a remarcat ministrul ungar.

El a deplâns faptul că, în timp ce aproximativ o sută de mari companii occidentale au plătit anul trecut statului rus taxe în valoare de circa 3,5 miliarde de dolari, banca ungară OTP este considerată de Ucraina sponsor al războiului declanşat de Rusia deşi are în această ţară o cotă de piaţă de numai 0,16%.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…