Unele alimente îi fac pe oameni fericiți

Unele alimente îi fac pe oameni fericiți

Unele fructe, legume și peștele ar avea capacitatea de a-i face fericiți pe oameni - este teoria pe care un medic, Bernard Fontanille, și o ziaristă în domeniul sănătății, Laurence Grezaud, o dezvoltă în cartea "Alimentele care aduc fericire". Printre alimentele care ar produce fericire se numără bananele, avocado, sardinele și ciocolata, relatează Le Parisien, preluat luni de 7sur7.be. 

Bananele sunt prin excelență fructele stării de bine, datorită conținutului ridicat de triptofan, aminoacid pe care corpul îl transformă în serotonină, cunoscută pentru îmbunătățirea stării de spirit. Însă banana nu este singurul aliment ce conține acest hormon al fericirii: în farfurie trebuie să își facă loc și morunul și ficatul.

Se știe că fructul avocado are efecte pozitive asupra hipertensiunii, colesterolului și diabetului. Însă el contribuie și la menținerea moralului datorită tirozinei pe care o conține. Tirozina este un aminoacid care constituie punctul de plecare pentru crearea dopaminei și noradrenalinei, doi neuromediatori cu consecințe favorabile asupra libidoului și sociabilității. În plus, datorită conținutului său de magneziu, fructul de avocado acționează ca un antistres.

Un studiu a arătat că ciocolata neagră (cu un conținut de cacao de peste 60%) stimulează capacitățile cerebrale. Dar nu numai atât: ea are și un efect euforizant. "Ciocolata ne dinamizează datorită prezenței unor substanțe stimulatoare, cum sunt cafeina, teofilina (în cantitate mai mică decât în cafea și ceai) și mai ales teobromina, stimulent mai ușor decât cafeina, dar care acționează mai mult timp", arată autorii cărții.

Șofranul are și el efect antidepresiv. "Utilizarea terapeutică a șofranului are câteva mii de ani, el fiind considerat de multă vreme condimentul fericirii în medicina tradițională orientală", se mai spune în carte. Printre efectele sale benefice se numără cele antispasmodice, digestive, analgezice. În medicina chineză, șofranul este folosit la tratarea a peste 90 de boli, printre care depresia. El ar avea aceleași efecte ca și medicamentul Prozac (binecunoscut antidepresiv), dar fără efecte secundare. Este totuși contraindicat la copiii de sub șase ani și la femeile însărcinate.

Mai puțin scumpe decât șofranul, sardinele sunt și ele bune împotriva depresiei. "Elementul activ este DHA, principalul omega 3 existent în țesuturile nervoase. Dacă acesta lipsește, se împiedică eliberarea neurotransmițătorilor (dopamina, serotonina, noradrenalina) și se modifică transmiterea semnalului nervos. Cu alte cuvinte, creierul are mai puțini neurotransmițători, ceea ce afectează negativ bucuria noastră de a trăi", precizează autorii cărții menționate de Le Parisien. În plus, omega 3 din sardine permit și protejarea pereților arteriali și reglarea tensiunii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…