UNDE și CE mai EXPORTĂ România
Producătorul de autoturisme Dacia este liderul companiilor exportatoare din România pe plan global, dar își pierde poziția în relația cu Asia-China și Orientul Mijlociu, iar pentru zona SUA-Canada și Australia nu se află în top 10, în astfel de ierarhii apărând subsidiare ale unor grupuri puternice străine, precum Nidera (controlat de cel mai mare trader de materii prime agricole din China), Cameron (SUA, sectorul petrolier), Ameropa Grains (parte a grupului Ameropa Elveția), Pirelli (Italia, anvelope auto), Lufkin Industries (SUA, petrol), dar și producătorul român de echipamente militare Romarm.
Ierarhiile sunt stabilite în condițiile în care Automobile Dacia nu se concentrează pe piețele americană și australiană.
Lider la exporturi către și în afara Uniunii Europene, precum și către Comunitatea Statelor Independente ( Rusia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan), Africa de Nord și America Centrală și Caraibeană, Dacia dar își pierde poziția în relația cu Asia-China și Orientul Mijlociu și nu figurează deloc printre primii 10 exportatori pentru zona SUA-Canada și Australia, relevă un document redactat de autorități și obținut de Profit.ro .
Astfel, dacă la nivel global, prima poziție în topul companiilor exportatoare este ocupată în continuare, de mai mulți ani, de Automobile Dacia, urmată de Rompetrol Rafinare, Honeywell Technologies, Ford Romania, Flextronics Manufacturing Europe (filiala producătorului olandez Flextronics de subansamble electronice pentru industria auto), Philip Morris, Continental Automotive Systems, Continental Automotive Products și grupul german Daimler, pe alte piețe situația este total diferită.
Pe zona Asia-China, lider la exporturi este Rompetrol Rafinare, iar Automobile Dacia este pe locul secund, urmate de Holzindustrie Schweighoffer, Delphi Diesel Systems Romania (filială a producătorului american Delphi de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule), Nidera Romania (trader olandez de cereale cumpărat în urmă cu doi ani de COFCO Corporation, cel mai mare trader de materii prime agricole din China), OMV Petrom, Cameron Romania (filială a producătorului american Cameron de echipamente pentru industria petrolieră), ADM Romania Trading (Archer Daniels Midland - trader de cereale listat la Bursa din New York), Agro-Chirnogi (unul dintre cei mai importanți cultivatori de cereale și plante producătoare de semințe oleaginoase din România, deținut de omul de afaceri libanez Jihad El Khalil) și Ameropa Grains (una dintre cele mai mari case de comerț de materii prime agricole și îngrășăminte din Europa, parte a grupului de companii Ameropa Elveția, care mai deține în România combinatul de îngrășăminte azotoase Azomureș și operatorul portuar Chimpex).
În Orientul Mijlociu și Apropiat, top-ul exportatorilor este oarecum asemănător, în sensul că este condus de Rompetrol Rafinare (lider) și Automobile Dacia, că urmează în clasament Nedera România, OMV Petrom, Agro-Chirnogi, Cameron Romania și Ameropa Grains, pe a 8-a poziție fiind însă Petrotel-Lukoil, urmat de ADM Romania Trading și Cerealcom Dolj.
Pe relația SUA-Canada, lider în top-ul exportatorilor este Silcotub Zalău (parte a companiei Tenaris, cel mai mare producător de țevi la nivel mondial), secondat de Cameron Romania, de Continental Automotive Products, de Pirelli Tyres Romania (din grupul italian Pirelli, producător de anvelope pentru autoturisme) și de Lufkin Industries (unul dintre cei mai mari producători de utilaje petroliere din lume care, în urmă cu trei ani, a inaugurat o fabrică lângă Ploiești), în top 10 apărând însă și Unison Engine Components Bucharest (companie cu un capital integral american, producător de componente pentru aeronave tip Boeing, Airbus, Embraer sau Bombardier), Honeywell Technologies, Continental Automotive Systems, Fluke Europe (producător olandez de instrumente de testare pentru echipamente electronice) și Compania Națională Romarm, prin Uzina Mecanică Cugir. Uzina Mecanică Cugir produce în principal arme și gloanțe.
În ceea ce privește Australia, cel mai mare exportator din România către acest continent este Haulotte Argeș (filială a fabricantului francez Haulotte de platforme mobile), urmat de Egger Romania (filială a grupului austriac Egger, unul dintre liderii industriei de prelucrare a lemnului), Swiss Caps (filială a companiei elvețiene Swiss Caps, lider mondial în producția de capsule folosite în industria farmaceutică), Philips Orăștie (fabrică deținută de grupul olandez Philips, care produce espressoare și dispozitive de igienă orală), Silcotub Zalău, Pirelli Tyres Romania, Prysmian Cabluri și Sisteme (parte a grupului italian Prysmian, lider mondial în domeniul sistemelor de cablu pentru energie și telecomunicații), Eldon SRL (filială a producătorului suedez Eldon de dulapuri industriale), Sandoz SRL (parte a grupului elvețian Novartis, lider în domeniul farmaceutic) și Emerson SRL (filială a grupului american Emerson, lider global în automatizări industriale și echipamente de climatizare).
Același document relevă că principal exportator din România către piața Uniunii Europene este Automobile Dacia, urmat de Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal Galați, Șantierul Naval Vard Tulcea, Petrotel-Lukoil, Actavis International (parte a companiei multinaționale Actavis, al treilea mare producător de medicamente generice din lume), OMV Petrom, Continental Automotive Products, Lisa Draxlmaier Autopart Romania (fabrică a producătorului german de cablaje auto Draexlmaier) și Egger Romania.
Pentru piețele din afara UE, lider este tot Automobile Dacia, urmat de Rompetrol Rafinare, Nidera România, Petrotel-Lukoil, ArcelorMittal Galați, OMV Petrom, Șantierul Naval Vard Tulcea, Șantierul Naval Daewoo-Mangalia Heavy Industries, Holzindustrie Schweigfofer și Cameron Romania.
De asemenea, către Comunitatea Statelor Independente ( Rusia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan), top-ul exportatorilor este condus tot de Automobile Dacia și de Rompetrol Rafinare, urmate însă de Actavis International, Petrotel-Lukoil, Lisa Draxlmaier Autopart Romania, Cameron Romania, OMV Petrom, Monsanto Romania (filială a companiei americane Monsanto, cel mai mare producător de semințe modificate genetic), Egger Romania și Leoni Wiring Systems (filială a grupului german Leoni care produce componente auto pentru Volkswagen, BMW sau Daimler).
Automobile Dacia conduce top-ul exportatorilor și pe zona Africa-Africa de Nord, fiind urmată de Cameron România, ADM Romania Trading, Bunge Romania (deținătorul mărcirlor de ulei Floriol și Unisol, filială a companiei americane Bunge), Nidera România, Șantierul Naval Damen Galați, Unilever Supply Chain Company (parte a gigantului anglo-olandez Unilever, producător de bunuri de larg consum), OMV Petrom, Ford Romania și Camusat Rom-Telecomunicații.
Exporturile României au atins, anul trecut, un nou record, de 54,6 miliarde euro, după ce în 2014 depășiseră în premieră pragul de 50 de miliarde de euro, în timp ce importurile au trecut în 2015 pentru prima dată de pragul de 60 de miliarde euro. Deficitul comercial a urcat cu aproape 2,3 miliarde euro, la 8,37 milliarde euro.
Spațiul comunitar se menține principalul partener comercial, chiar cu o adâncire a integrării, în ciuda faptului că zona euro și UE 28 au redus motoarele și au perspective de creștere economică din ce în ce mai firave. Anul trecut, România a realizat exporturi de 40,2 miliarde euro în spațiul comunitar (73,7% din total) și importuri de 48,5 miliarde euro (77,2% din total).
Spațiul extracomunitar și-a redus ponderile cu circa două puncte procentuale în relațiile comerciale ale României, la 26,3% din total exporturi (14,3 miliarde euro) și 22,8% din total importuri (14,3 miliarde euro).
În structura comerțului exterior, grupa mașini și echipamente de transport și-a consolidat dominația, urcând cu două puncte procentuale, la 44,5% din total exporturi și 37,3% din total importuri. Pe poziția secundă se mențin produsele manufacturate (cel puțin o primă prelucrare), care și-au păstrat ponderile de 32,8% din export și 31% din import.