Unde este Jimmy Hoffa?/Mărturia de pe patul de moarte care ar putea elucida unul din cele mai mari mistere din istoria SUA

Unde este Jimmy Hoffa?/Mărturia de pe patul de moarte care ar putea elucida unul din cele mai mari mistere din istoria SUA

Agenții FBI au percheziționat un teren din statul american New Jersey, după ce o mărturisire făcută pe patul de moarte a reînviat speranța rezolvării unuia din cele mai misterioase cazuri din istoria modernă a SUA - dispariția de acum 50 de ani a liderului sindical Jimmy Hoffa.

Timp de decenii, Hoffa a fost unul dintre cei mai puternici organizatori ai forței de muncă din America. Dar în 1975 a dispărut brusc, iar trupul lui nu a fost niciodată recuperat.

Anchetatorii au primit recent un pont conform căruia un fost muncitor de la o groapă de gunoi din Jersey City a spus că tatăl său i-ar fi mărturisit că a îngropat cadavrul lui Hoffa, potrivit BBC .

Dispariția lui Jimmy Hoffa a fost mereu asociată cu mafia americană, cu care acesta a avut o relație complicată.

Potrivit New York Times, angajatul de la groapa de gunoi Frank Cappola, care a murit în martie 2020, i-a spus unui prieten în ultimele sale clipe de viață că tatăl său i-a mărturisit că i s-a ordonat de către o bandă de bărbați necunoscuți să îngroape trupul lui Hoffa adânc, într-o carcasă din oțel.

Agenții, cu mandate de percheziție, au ajuns la o fostă groapă de gunoi și au făcut o inspecție pe 25 și 26 octombrie. Un purtător de cuvânt al FBI a declarat pentru New York Times că datele sunt în prezent analizate.

Hoffa s-a născut în micul oraș Brazil, din statul Indiana, în februarie 1913, iar în 1957 devenise unul dintre cei mai puternici lideri sindicali din țară.

De-a lungul perioadei în care a condus uniunea sindicală, Hoffa a fost acuzat frecvent de asociere cu mafia americană și crima organizată.

Robert Kennedy, în calitate de procuror general în timpul mandatului fratele său John F. Kennedy, a încercat să-l condamne pentru o serie de infracțiuni și a format o divizie specială de anchetatori - „Get Hoffa” - pentru a verifica activitățile fostului lider sindical.

Eforturile lui Kennedy au dat roade în cele din urmă când Hoffa a fost condamnat pentru manipularea juriului în 1967, dar mai târziu a fost eliberat de președintele Nixon, în 1971, ca parte a unui acord prin care renunța la conducerea sindicatelor.

Până în vara anului 1975, Hoffa își pierduse puterea considerabilă pe care a avut-o odată, iar relația de prietenie cu șeful mafiei din New Jersey, Anthony Provenzano, supranumit „Tony Pro”, se degradase puternic.

El a dispărut pe 30 iulie 1975, după ce a călătorit în Michigan pentru a se întâlni cu șeful mafiot.

De-a lungul anilor, cadavrul lui Hoffa a fost căutat intens, dar cazul a rămas nerezolvat. În Michigan, unde Hoffa a fost văzut ultima dată, anchetatorii au „răscolit” mai multe locuri și chiar au săpat sub o piscină.

În New Jersey a circulat o legendă urbană potrivit căreia rămășițele lui Hoffa au fost îngropate sub vechiul stadion de fotbal New York Giants.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri