Unde, cum și cui se poate adresa o persoană agresată sau hărțuită sexuală. Ghidul elaborat de Ministerul Justiţiei
Ministerul Justiţiei a elaborat şi publicat „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”, un set de îndrumări adresează în principal victimelor diverselor forme de abuz, care arată unde, cum, când și cui se pot adresa aceste persoane.
FOTTO Shutterstock
Realitatea arată că, atât în cadrul școlilor, universităților, cât și în viața de zi cu zi, apar conduite necorespunzătoare, abuzive, ale unor profesori, colegi sau ale oricăror alte persoane. Ele pot îmbrăca forma unor hărțuiri, agresiuni sau altor tipuri de abuzuri (fizice, sexuale , verbale etc.).
Este important de știut că astfel de fapte nu sunt permise, constituie infracțiuni și sunt pedepsite aspru de Codul penal și că există persoane autorizate și instituții abilitate să asculte victimele și apoi să le ajute.
„Să nu rămână nimeni indiferent!”
Scopul elaborării „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală” - disponibil pe site-ul Ministerului Justiției - a fost acela de a pune la dispoziția celei/celui care a fost victimă a faptelor de violență și de hărțuire sexuală și dorește să facă o sesizare/plângere (dar și oricăror alte persoane care au cunoștință despre săvârșirea unor asemenea fapte) toate materialele informative privind modul de acțiune.
„Acest ghid, publicat vă arată unde, cum, când și cui să vă adresați, care este legislația și ce drepturi legale sunt. Vă îndemn să nu rămână nimeni indiferent! Toți trebuie să ajutăm o victimă aflată în dificultate!", a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Ghidul o va îndruma pe victimă cum să formuleze plângerea către organul judiciar, ce trebuie să cuprindă sesizarea, dar și că trebuie să depună probe relevante, menționând și câteva exemple.
Sunt prezentate, de asemenea, drepturile legale ale victimei în procesul penal, precum și măsurile imediate menite să asigure acesteia siguranța fizică sau psihică: ordinul de protecție, dar și faptul că aceasta poate beneficia de compensații financiare.
Sursa: adevarul.ro