Una dintre cele mai bune voleibaliste din lume a ales să joace pentru România în detrimentul Ungariei

Una dintre cele mai bune voleibaliste din lume a ales să joace pentru România în detrimentul Ungariei

Federația Română de Volei a anunțat că Elizabet Inneh-Varga, considerată una dintre cele mai bune jucătoare de volei pe postul său, a decis să joace pentru naţionala României. Născută la Budapesta, sportiva putea reprezenta și Ungaria.

Eliza Varga va juca pentru naţionala României

„Eliza s-a născut la Budapesta pe 21 martie 1999, iar când avea doar câteva luni s-a mutat cu mama ei la Oradea.

A început voleiul la 11 ani, la Viitorul Borş, apoi a jucat în liga secundă, cu CSU Oradea, după care, la 15 ani, a trecut la Medicina Târgu Mureş. Acolo a explodat şi a ajuns în naţionala de junioare din care mai făceau parte Adelina Ungureanu, Andra Artin sau Diana Ariton.

În ultimii patru ani, Eliza a jucat la formaţia maghiară de prima ligă Fatum Nyiregyhaza, una dintre forţele campionatului feminin din Ungaria. În sezonul 2020/ 2021 ea a cucerit atât titlul naţional, cât şi cupa cu formaţia sa. S-a transferat apoi în Coreea de Sud, la Pepper Savings Bank. De acolo a ajuns la KGC Ginseng Corporation.

Într-un meci din campionatul Coreei, a reuşit 56 de puncte pentru echipa sa, urcând în Top 5 mondial într-un clasament al punctelor realizate într-un singur meci.

Eliza se va alătura echipei naţionale, în această săptămână, la Piteşti, urmând să înceapă pregătirile pentru Golden League, dar şi pentru Campionatul European din această vară, din Italia!

La Golden League, România va juca într-o grupă cu Slovacia şi Cehia, iar în Italia, le va avea ca adversare pe Elveţia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Bulgaria şi ţara gazdă, Italia. România va juca meciul de inaugurare la Euro 2023, cu Italia, la Verona”, informează Federația Română de Volei.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”