Un ziar turc pro-guvernamental dă vina pe Germania pentru atentatul de la Istanbul
Un tabloid pro-guvernamental din Turcia și-a folosit întreaga primă pagină a ediției de miercuri pentru a învinovăți Germania pentru atentatul cu bombă de marți de la Istanbul care a vizat un vehicul al poliției și în care și-au pierdut viața 11 persoane, transmite DPA.
* UPDATE Turcia: 11 morți și 36 de răniți în atentatul cu bombă de la Istanbul
"Treabă nemțească" — acesta este titlul din Gunes, tipărit peste imaginea autobuzului atacat al poliției, făcându-se legătura între atentat și o rezoluție a parlamentului german prin care masacrul asupra armenilor comis de Imperiul Otoman în ultimii săi ani a fost declarat genocid, lucru respins de Turcia.
Gunes are un tiraj de peste 100.000 de exemplare și se numără printre cele mai citite zece cotidiene generaliste din Turcia.
Acest titlu de primă pagină survine după o serie de atacuri la adresa Germaniei din partea elitei politice din Turcia din cauza rezoluției privind genocidul.
Nicio grupare nu a revendicat încă atacul de marți, în care au fost de asemenea rănite 36 de persoane. Guvernul turc nu a acuzat încă oficial niciun grup, însă analiști media au arătat cu degetul înspre militanții kurzi ca posibili suspecți.
AGERPRES