Zăpada care a căzut în această perioadă nu se mai dă dusă. Nu se topește atât de repede cum ne-am aștepta. Este concluzia mai multor utilizatori ai platformelor de socializare care au făcut niște experimente devenite ulterior virale: fie au luat un bulgăre de zăpadă în palme, fie l-au pus pe grilajul cald al unei guri de canal, pe grătarul încins, fie chiar i-au dat foc. Concluzia unanimă? Zăpada se topește extrem de greu, iar acest fenomen a declanșat o mulțime de teorii ale conspirației. Oamenii au rostogolit în online idei conform cărora zăpada ar fi falsă sau ar conține plastic. În realitate, lucrurile sunt cât se poate de simple, explică specialiștii.

Imagini cu bulgări de zăpadă pe grătarul încins au încins și imaginația românilor. Arhivă

Profesorul universitar Silviu Gurlui face lumină în acest caz și explică științific ce se întâmplă, de fapt, cu zăpada „ciudată” care nu se topește. „În ultima perioadă, atmosfera a suferit tot mai multe transformări cauzate de spectrul larg de poluanți care modifică proprietățile fizico-chimice ale aerosolilor și ale grăunților de cristalizare, ale gheții, ale fulgilor de zăpadă”, a precizat expertul.

Prin urmare, prezența unor săruri, poluanți și aerosoli atmosferici în cristalele de gheață pot influența viteza de topire a zăpezii. Efectul variază în funcție de tipul și concentrația compușilor.

Profesorul explică faptul că unele particule și compuși existenți în aer pot întări structura gheții, făcând-o mai rezistentă la schimbările de temperatură. „Anumite molecule organice din atmosferă pot modifica tensiunea superficială a apei și procesul de topire. Sărurile de sulfați (ex. sulfat de calciu, sulfat de amoniu, sulfat de magneziu) pot forma complexe cu moleculele de apă și pot stabiliza structura gheții, încetinind topirea. Silicații și oxizii metalici pot interfera cu procesul de schimb de căldură și pot acționa ca izolatori termici la suprafața gheții”.

Poluanții atmosferici pot ajunge în cristalele de gheață și zăpadă sub formă de aerosoli sau depuneri chimice din precipitații. „Acești compuși includ sulfat de amoniu provenit din poluarea industrială, oxizi de azot și acizi care interacționează cu gheața și pot modifica proprietățile fizice ale cristalelor, metale grele rezultate din poluarea industrială care afectează, de asemenea, compoziția gheții”.

Există, prin urmare, această posibilitate ca precipitațiile să conțină de poluanți care modifică cantitatea, forma, volumul, culoarea, alte proprietăți fizico-chimice ale zăpezii.

De ce nu se topește zăpada pusă pe grătarul încins

„Zăpadă la grătar, poftim! Și nu se topește. Ca să vedeți că e artificială”, spune o utilizatoare pe rețelele de socializare. Însă, explică specialiștii, un bulgăre de zăpadă nu se topește imediat pe un grătar încins din cauza fenomenului Leidenfrost. „Topirea este mult mai lentă, pentru că stratul exterior de zăpadă se vaporizează aproape instantaneu. Iar acel strat de vapori format funcționează ca un izolator și nu permite ca toată căldura grătarului să ajungă la bulgărele de zăpadă”, a declarat inginerul Teodor Dumitrache.

Alți utilizatori s-au plâns că bulgărele nu se topește nici când este ținut în mână. Fenomenul a fost explicat de fizicianul Cristian Presură: „Zăpada se va topi. Doar că durează mai mult. Mâna ta, afară, este rece, deci dă puțină căldură bulgărelui. Pune bulgărele pe o plită încinsă”.

Videoclipurile cu teoriile conspirației privind zăpada care nu se topește au stâns deja zeci de mii de vizualizări.