Un videoclip realizat de NASA prezintă cinci ani de activitate a Soarelui în trei minute

Un videoclip realizat de NASA prezintă cinci ani de activitate a Soarelui în trei minute

Agenția spațială americană (NASA) a publicat săptămâna aceasta un incredibil videoclip timelapse (tehnică de compresie a timpului), ce prezintă unele dintre cele mai remarcabile momente din activitatea Soarelui din ultimii cinci ani.

Filmul de trei minute, difuzat de NASA miercuri cu ocazia aniversării a cinci ani de activitate a observatorului spațial Solar Dynamics Observatory (SDO), arată modul în care s-a schimbat suprafața Soarelui din iunie 2010 până în februarie 2015. Se poate vedea cum Soarele își modifică culoarea, fapt explicat de NASA, prin lungimile de undă diferite luminii ultraviolete extreme, luminii ultraviolete și luminii vizibile. Videoclipul surprinde, de asemenea, unele dintre cele mai mari pete solare care au fost observate pe suprafața planetei în ultimii 20 de ani.

SDO a captat câte o imagine a Soarelui din opt în opt ore timp de cinci ani, iar apoi s-a realizat comprimarea pentru a se obține filmul de trei minute. Rezultatul este 'o imagine clară fără precedent' a schimbărilor suprafeței Soarelui de-a lungul respectivei perioade, după cum a precizat echipa care conduce misiunea SDO.

Solar Dynamics Observatory a fost lansat în februarie 2010 cu scopul de a-i ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă transformările Soarelui de-a lungul timpului. Pe baza datelor SDO au fost publicate peste 2.000 de lucrări științifice.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”