Un venezuelean de 112 ani a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume

Un venezuelean de 112 ani a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume

Juan Vincente Perez, un agricultor venezuelean de 112 ani, a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume după decesul unui spaniol, au anunţat marţi reprezentanţii Guinness World Records, citaţi de AFP.

Născut pe 27 mai 1909 în oraşul El Cobre din statul venezuelean Tachira, Juan Vincente Perez este în mod oficial "cel mai vârstnic bărbat din lume", au transmis într-un comunicat reprezentanţii Guinness World Records, care au efectuat o verificare în data de 4 februarie.

"El are o sănătate şi o memorie excepţionale. Îşi aminteşte copilăria, căsătoria lui, numele fraţilor, copiilor şi nepoţilor lui", au relatat oficialii Guinness, referindu-se la acest bărbat care trăieşte în localitatea montană San Jose de Bolivar, aflată tot în statul Tachira.

Juan Vincente Perez va împlini peste 10 zile vârsta de 113 ani.

"Îi place să fie înconjurat de familie şi de prieteni pentru a conversa şi a spune poveşti", au adăugat reprezentanţii Guinness World Records, o organizaţie care recenzează recordurile stabilite la nivel mondial şi al cărei sediu se află în Marea Britanie.

Secretul longevităţii sale? Munca grea, o bună odihnă pe timpul nopţii şi "un pahar de ţuică în fiecare zi".

Juan Vincente Perez a început să lucreze încă de la o vârstă fragedă în agricultură. La cinci ani, îi ajuta deja pe părinţii lui să recolteze trestie de zahăr şi cafea. Devenit adult, a lucrat ca agent funciar pentru a rezolva diferendele dintre locuitorii oraşului Caricuena, în care a locuit pentru o perioadă.

Rămas văduv în urmă cu 25 de ani, după o căsnicie de şase decenii, el a avut 11 copii, 41 de nepoţi, 18 strănepoţi şi 12 stră-strănepoţi.

Spaniolul Saturnino de la Fuente Garcia, născut pe 11 februarie 1909, avea tot vârsta de 112 ani atunci când a murit pe 19 ianuarie 2022, cu mai puţin de o lună înainte de a împlini 113 ani.

Cea mai vârstnică persoană din lume este o franţuzoaică de 118 ani, călugăriţa André (Lucile Randon), care s-a născut pe 11 februarie 1904. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”