Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potrivit meteoradar.ro.
Vântul puternic va face ravagii în sud-vestul țării. FOTO Shutterstock
După ce, săptămâna trecută, au vizat mai mult vestul României, ploile și furtunile se abat, la începutul acestei săptămâni, asupra regiunilor estice. Evoluția prognozată are loc pe fondul unui nucleu de aer rece în straturile mai înalte ale atmosferei.
Cunoscute și sub denumirea de „cut-off lows”, nucleele de aer rece în altitudine sunt responsabile pentru majoritatea episoadelor de ploi abundente din sezonul cald al anului, în România, potrivit sursei citate.
Instabilitate atmosferică accentuată
Astfel, în prima partea a săptămânii, în jumătatea estică a țării vom avea parte de intervale cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra averse torențiale, însoțite uneori de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului.
Distribuția acestor fenomene va fi neuniformă. În Moldova și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 20 - 30 l/mp până miercuri, iar izolat, îndeosebi la munte, se vor acumula peste 50 l/mp. Vor fi însă și zone unde se vor acumula sub 10 l/mp.
Din cauza norilor și a unui transport de aer rece dinspre est, vremea se va menține răcoroasă în estul țării, cu temperaturi maxime în jur de 18 - 23°C. De la jumătatea săptămânii, aria ploilor și furtunilor se va extinde și în restul teritoriului.
Sursa: adevarul.ro