Sergentul Mihail Kulikov a fost găsit vinovat de „încălcarea legilor şi a cutumelor de război” de un tribunal din oraşul Cernihiv, situat în nordul Ucrainei.
Conform SBU, „s-a stabilit că tanchistul rus trecuse pe 24 februarie frontiera Ucrainei venind din Belarus” şi apoi, înaintând în direcţia regiunii atacate „bombardase localităţi”.
„Pe 26 februarie, urmând ordinul comandantului său, el a tras în special asupra unui imobil rezidenţial de 11 etaje care adăpostea civili. Mai multe apartamente au fost distruse”, a mai adăugat SBU, conform căruia tancul a fost reţinut la scurt timp după aceea, iar Kulikov a fost capturat.
În timpul procesului, Kulikov a pledat vinovat şi a cerut o pedeapsă mai uşoară, argumentând că el doar a urmat ordinele superiorilor săi, a precizat biroul procurorului general al Ucrainei.
Imobilul rezidenţial atacat nu era considerat ca fiind ţintă militară şi nici nu era folosit în scopuri militare, a transmis Parchetul ucrainean.
Rusia respinge acuzaţia că armata sa a ţintit civili în mod intenţionat în războiul din Ucraina.
Ucraina cercetează circa 26.000 presupuse crime de război săvârşite în timpul războiului declanşat de Rusia şi a pus sub acuzare 135 de persoane. Dintre acestea, aproape 15 se află în arestul forţelor ucrainene, restul fiind în libertate.