Un tânăr de 25 de ani a fost decapitat de focurile de artificii într-un oraș din Franța

Un tânăr de 25 de ani a fost decapitat de focurile de artificii într-un oraș din Franța

Un incident șocant s-a petrecut în oraşul Boofzheim, în estul Franței, în noaptea de Anul Nou. Un bărbat de 25 de ani a murit după ce a fost decapitat de focurile de artificii. Un alt tânăr este grav rănit. Mai multe incidente au avut loc în Hexagon de Revelion.

Potrivit  Le Figaro , tragedia a avut loc în regiunea Alsacia. Tânărul mort ar fi aprins focurile de artificii cu ocazia trecerii în noul an, moment în care a avut loc explozia. "Cei doi bărbați se aflau în stradă și au aprins niște artificii în momentul producerii accidentului", a explicat jandarmeria locală. Unul dintre ei a fost pur și simplu decapitat și a murit pe loc, în timp ce prietenul său, de 24 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri la nivelul capului și mâinilor. 

Ziarul local "Les Dernière Nouvelles d'Alsace” oferă o versiune ușor diferită a faptelor tragice petrecute în noaptea dintre ani. Jurnaliștii scriu „că unul dintre dispozitivele pirotehnice nu a explodat așa cum se așteptau cei doi bărbați, motiv pentru care s-ar fi uitat să vadă ce se întâmplă, acela fiind momentul în care artificiile s-au declanșat". 

Și la Strasbourg au fost incidente. 60 de mașini au fost incendiate, un număr mai mic însă față de anul precedent. Potrivit unei surse a sindicatului poliției franceze, aproximativ șaizeci de mașini au fost arse și mai multe persoane au fost arestate.

Vânzarea şi folosirea acestor dispozitive a fost de altfel interzisă în acea regiune, pentru a diminua numărul urgenţelor medicale în această perioadă în care serviciile sanitare sunt copleşite de pandemie.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”