Un spion maghiar a apărut la o acțiune a programului „migranților ideologici”, noua idee a lui Vladimir Putin adresată cetățenilor din Occident chemați să se mute în Rusia

Un spion maghiar a apărut la o acțiune a programului „migranților ideologici”, noua idee a lui Vladimir Putin adresată cetățenilor din Occident chemați să se mute în Rusia

Președintele Rusiei a semnat recent un decret încercând să compenseze raportul inegal recunoscut și de Kremlin: milioane de ruși au plecat din țară de când a început războiul, în timp ce doar câteva mii de străini au venit să locuiască în Rusia. Câți?

„În ultimii ani, aproximativ 3,5 mii de persoane s-au mutat la noi din țări străine îndepărtate și bănuiesc că aceasta nu este o migrație economică, deoarece nu plătim nicio subvenție, ci mai degrabă spirituală și morală”, a spus joi, la Moscova, deputatul Dumei de Stat Maria Butina, la recentul eveniment intitulat ”Vreau să trăiesc în Rusia”, a relatat ziarul Kommersant.

Acțiunea a venit după ce în urmă cu două luni Vladimir Putin a semnat un decret prin care se simplifică procesul de imigrație pentru străinii care doresc să se mute în Rusia pentru a scăpa de „ideologia neoliberală” din țările lor de origine, a explicat publicația de opoziție Medusa .

Ea scrie că oficialitățile de la Moscova susțin că există „cerere” pentru program, care a început oficial la 1 septembrie, “dar nu este clar câți străini au profitat de el până acum”. Se pare că majoritatea viitorilor migranți intenționează să vină cu întreaga familie, iar numărul lor ar putea ajunge în curând la “câteva mii”, au declarat oficialii la eveniment.

Publicul l-a ascultat, de asemenea, pe Béla Kovács, un fost membru al Parlamentului European din Ungaria care s-a mutat în Rusia după ce a fost acuzat de spionaj pentru Moscova în țara sa natală.

Béla Kovács le-a cerut rușilor să nu se simtă jigniți de opiniile compatrioților săi cu privire la țara lor, afirmând că aceștia sunt în mare parte amăgiți de mass-media occidentale. “Europenii fără politică sunt oameni la fel de minunați ca rușii”, a spus spionul rus fugit din Ungaria la Moscova.

Cine este Béla Kovács, supranumit „KGBela”

Fostul europarlamentar ungar de extremă-dreapta, Béla Kovács, a fost condamnat în 2022 de Curtea Supremă pentru spionaj, potrivit AFP. El a fost acuzat că a lucrat „pentru interesele Rusiei și (pentru) a slăbi politica UE” între 2012 și 2014. De asemenea, el a lucrat pentru serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU).

El a fost supranumit de presa locală „KGBela” în referire la presupusele sale legături cu serviciile secrete ruse.

Béla a fost acuzat și că ar fi semnat contracte de stagiu „fictive” în detrimentul financiar al Parlamentului European, iar împotriva lui a fost pronunțată o pedeapsă totală de cinci ani de închisoare.

Fostul membru al partidului naționalist Jobbik care a fugit în Rusia după procesul în primă instanță din 2020 a negat acuzațiile și susținut că este „victima unor atacuri politice” orchestrate de Viktor Orban.

Câți ruși s-au mutat definitiv în străinătate

Cel puțin 650.000 de ruși s-au mutat definitiv în străinătate de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, potrivit datelor dezvăluite în 2024 de site-ul rus de ştiri independent The Bell, care a adunat date din întreaga lume, contactând serviciile de migrație și agențiile de statistică din aproape 70 de țări.

Cele mai mari două valuri de migrație au avut loc la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie 2022 – imediat după debutul războiului – și, din nou, la sfârșitul lunii septembrie 2022, când președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială, chemând 300.000 de oameni să lupte în Ucraina.

Majoritatea celor care au plecat din Rusia s-au îndreptat către țări vecine foste sovietice, unde rutele de transport au fost mai accesibile și cetățenii ruși pot călători fără vize, se pot stabili fie fără a fi nevoie să solicite azil.

Printre cei care s-au mutat din Rusia se numără și persoane care fac afaceri și doresc să scape de sancțiunile impuse Moscovei de către Occident, scrie aceeași sursă, citată de Schengen.News .

Cele mai populare destinații au fost Armenia (110.000 de emigranți ruși), Kazakhstan (80.000) și Georgia (74.000). În plus, peste 80.000 de ruși s-au repatriat în Israel. Luând în considerare pe toți cei care au primit vize pe termen lung și cereri de azil, Statele Unite au primit 48.000 de ruși. Germania a fost principala destinație din UE, cu 36.000 de migranți ruși stabiliți acolo. Alți 30.000 s-au îndreptat către Serbia.

Țări precum Emiratele Arabe Unite, Thailanda, Indonezia, Azerbaidjan și Grecia, destinații de altfel preferate de ruși, nu au publicat cifrele referitoare la migranți.



Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!