Un şofer a fost prins circulând cu 216 km/h pe autostrada A3

Un şofer a fost prins circulând cu 216 km/h pe autostrada A3

Un bărbat, de 46 de ani, din Bucureşti, a fost depistat, duminică, la prânz, de poliţişti în timp ce conducea cu 216 km/h pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti, fiindu-i reţinut permisul pentru 90 de zile şi aplicată o amnedă de 850 de lei, informează Poliţia Română.

Şofer prins circulând cu 216 km/h pe autostrada A3 (Imagine: Adriana Neagoe/ Mediafax Foto)

Duminică, în jurul orei 13.15, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada Bucureşti - Ploieşti (A3) au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă. Bărbatul a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 21, pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti, conducând cu o viteză de 216 km/h.

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 850 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

În perioada 19 - 21 aprile, cu ocazia Paştelui, aproape 1.600 de poliţişti de la rutieră sunt prezenţi în trafic.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!