Un sit militar din Cambodgia suspectat că adăposteşte o bază secretă chineză va fi inaugurat în curând

Un sit militar din Cambodgia suspectat că adăposteşte o bază secretă chineză va fi inaugurat în curând

Lucrările la baza navală Ream din sudul Cambodgiei se apropie de finalizare, a confirmat Phnom Penh-ul marţi, după publicarea unor imagini din satelit care arată un debarcader gigantic la acest sit controversat din cauza finanţării sale de către Beijing.

Baza navală Ream din cambodgia

Baza navală Ream din cambodgia

Această bază este o problemă controversată între Cambodgia şi Statele Unite de ani de zile. Washingtonul suspectează că locul a fost transformat pentru a servi drept bază militară a Chinei, care încearcă să-şi extindă influenţa internaţională, scrie Agerpres.

Baza este situată strategic în Golful Siam, oferind acces la Marea Chinei de Sud a cărei cea mai mare parte este revendicată de Beijing.

„Este aproape terminat. Îl vom inaugura în curând”, a declarat pentru AFP Chhum Socheat, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Cambodgia.

„Aşa cum am afirmat întotdeauna, nu există nicio bază militară chineză acolo. Pur şi simplu ne modernizăm armata (..) pentru a proteja integritatea teritoriului nostru”, a adăugat el.

BlackSky, o companie americană de imagistică comercială, a publicat noi fotografii din satelit care arată progresul rapid al lucrărilor, inclusiv un dig lung de 363 de metri, potrivit unui expert militar.

„Există o asemănare aproape exactă între debarcaderul în apă adâncă vizibil pe malul vestic al bazei Ream şi debarcaderul militar de la baza chineză din Djibouti”, a declarat expertul Craig Singleton de la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor (FDD), un think-tank asupra securităţii din Washington.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării cambodgian a negat că acest debarcader a fost construit pentru a primi portavioane.

Preocupările legate de bază datează din 2019 , când Wall Street Journal a scris despre un proiect de acord secret ce permite Beijingului să acosteze acolo nave de război.

Cambodgia s-a apropiat semnificativ de China , al cărei preşedinte Xi Jinping tocmai i-a transmis un mesaj personal de felicitare lui Hun Sen (prim-ministru n.r.) pentru victoria sa în alegerile legislative şi a promis că va consolida în continuare legăturile, aminteşte AFP.

Scrutinul a avut loc duminică fără opoziţie credibilă şi a fost descris drept „nici liber, nici corect” de puterile occidentale.

La 70 de ani, Hun Sen, care conduce ţara cu o mână de fier din 1985, a anunţat că în curând îi va preda ştafeta fiului său cel mare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…