Un şerif din Texas concediază şapte agenţi după moartea unui suspect de culoare în arest (presă)

Un şerif din Texas concediază şapte agenţi după moartea unui suspect de culoare în arest (presă)

Un şerif din statul american Texas a concediat şapte agenţi după moartea în arest a unui suspect de culoare, scrie New York Times, preluat vineri de Reuters.

Marvin D. Scott III, în vârstă de 26 de ani, fusese reţinut în 14 martie după un scandal la un mall din oraşul Allen. Poliţiştii care au intervenit au constatat că el se comporta haotic şi au declarat atunci că au fost îngrijoraţi pentru siguranţa suspectului, pe motiv că ar fi putut consuma droguri.


Poliţia a indicat ca motiv al arestării posesia de marijuana. Cantitatea găsită asupra celui reţinut, mai mică de două uncii, constituie temei doar pentru constatarea unei contravenţii, precizează articolul citat.

Scott a murit mai târziu în cursul serii, după ce fusese închis în arestul comitatului, unde a fost încătuşat, s-a pulverizat pe el spray iritant şi i s-a pus pe cap o cagulă ca să nu poată scuipa, scrie New York Times.

Cotidianul îl citează pe Jim Skinner, şeriful din comitatul texan Collin, care a declarat: "Probele pe care le-am văzut confirmă că agenţii de la arest au încălcat politici şi proceduri bine stabilite ale biroului şerifului".

Oficialul a adăugat că un alt agent şi-a prezentat demisia.

Concedierile după incidentul din Texas au avut loc în timpul procesului poliţistului Derek Chauvin din Minneapolis, statul Minnesota, acuzat de uciderea lui George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani. Chauvin a fost filmat în timp ce îşi ţinea genunchiul pe gâtul lui Floyd în timpul arestării. După câteva minute, un echipaj de ambulanţă sosit la faţa locului a constatat că suspectul nu mai avea puls.

Moartea lui Floyd a declanşat proteste în multe locuri din Statele Unite şi din lume, atrăgând atenţia asupra inechităţii rasiale şi a brutalităţii poliţiei faţă de minorităţile de culoare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”