Un rus a traversat ilegal granița pe o placă SUP, de teama mobilizării
Un cetățean rus a traversat ilegal râul de la granița ruso-estonă Narva, pe placă pe o placă Stand Up Paddle (SUP), de teama mobilizării a relatat publicația rusă Gazeta .
Migrantul ilegal a fost amendat Foto ilustrativă: Pixabay
Polițiștii de frontieră au au fost alertați în jurul orei unu dimineața, cu privire la trecerea ilegală a frontierei pe placa SUP și au început imediat căutările migrantului. Zona a fost imediat izolată, mai mulți polițiști, ajutați de câini special antrenați, pornind în căutarea acestuia.
Circa patru ore mai târziu, un bărbat de 38 de ani a fost reținut la una dintre stațiile de autobuz din Narva-Jõesuu.
Bărbatul a fost dus la punctul de trecere a frontierei Narva pentru proceduri judiciare,
Potrivit lui Eerik Purgel, șeful serviciului de control al frontierei și migrației din Ida, frontiera de stat a Estoniei este puternic păzită din februarie, iar verificările suplimentare vor continua.
„În acest caz, a fost o trecere ilegală a frontierei, care a fost efectuată de teama mobilizării anunțate în țara vecină”, a spus Purgel.
El a adăugat că în acest moment nu există o creștere notabilă a presiunii migrației, dar Estonia este pregătită dacă situația va lua o altă întorsătură.
„Urmărim îndeaproape situația și vom trimite forțe suplimentare la frontieră dacă va fi necesar. Am rezolvat astfel de situații împreună cu partenerii noștri de exerciții și știm să le organizăm rapid”, a subliniat Purgel.
Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) a anunțat marți că numărul rușilor care intră în UE a crescut în urma unei mobilizări parțiale ordonate de Moscova, iar trecerile ilegale ar putea crește dacă Rusia decide să închidă granița pentru potențiali recruți.
"În cursul săptămânii trecute, aproape 66.000 de cetățeni ruși au intrat în UE, mai mult de 30% față de săptămâna precedentă. Majoritatea au ajuns în Finlanda și Estonia", a spus Frontex.
De altfel, tot în încercarea de a scăpa de mobilizare mai mulți ruși au ales să plece și în Georgia , pe la punctul de control Verkhnii Lars, unde luni a fost decisă și permiterea trecerii pe jos, din cauza aglomerației formată de autovehiculele ce stau la coadă, - peste 37 de mii de vehicule și peste 115 mii de persoane au traversat granița în ambele direcții.
Sursa: adevarul.ro