Un ROMÂN mort, 5 RĂNIŢI în Afganistan. Un vehicul cu explozibil a izbit maşina militarilor români

Un ROMÂN mort, 5 RĂNIŢI în Afganistan. Un vehicul cu explozibil a izbit maşina militarilor români

Ce a mai rămas din vehicului plin cu explozibil care a izbit maşina militarilor români

UPDATE: Mircea Duşa, ministrul Apărării, a dezvăluit, la Realitatea TV, că deocamdată nu există noi informaţii despre starea de sănătate a celor cinci răniţi, dar că, în urma evaluării medicale, se va lua în considerare şi aducerea militarilor răniţi în ţară: "Realizez procedurile de aprobare pentru survol şi un avion militar pleacă spre Afganistan".

Un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac, în Afganistan.

Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall.

În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.

Cine sunt militarii români implicaţi în atacul din Afganistan

"Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă. Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, căsătorit, un copil. A mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak", precizează MAPN.

"Militarii români, din Batalionul de Manevră dislocat în provincia Zabul, executau o misiune de patrulare, cu trei maşini de luptă MRAP (rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor - Mine-Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall. În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar. Ministrul apărării naţionale transmite sincere condoleanţe familiei militarului decedat şi urmăreşte cu atenţie starea răniţilor", mai spune comunicatul.

În Afganistan, în acest moment, sunt dislocaţi aproximativ 1.000 de militari. Din 2002, de când România participă la reconstrucţia acestei ţări, 23 de militari au căzut la datorie, iar alţi aproximativ 130 au fost răniţi în acest teatru de operaţii.

Până acum, Armata României a pierdut 26 de militari în toate teatrele de operaţii la care au participat şi alţi peste 140 au fost răniţi.

Din 1991, aproximativ 40.000 de militari au fost dislocaţi în diferite zone de conflict pentru a participa la misiuni de menţinere a păcii.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!