Un român din Italia a murit pentru că a refuzat să se interneze. Se temea să-și abandoneze câinele
Un român, în vârstă de 45 de ani, care locuia pe străzile orașului Ostia, Italia, a murit la spital. El a refuzase anterior să se interneze pentru a avea grijă de câinele său.
Ionel, românul care a murit la spital și câinele său / Foto: La Repubblica
În luna decembrie, presa italiană a scris despre Ionel. El trăia într-o rulotă abandonată, situată lângă piața orașului Ostia, împreună cu câinele său, Aron, un husky de 4 ani cu microcip și vaccinat.
Potrivit presei italiene, românul era bolnav, având o circulație deficitară a sângelui în picioare și mai multe probleme la stomac, fiind nevoie de internare. În vara anului 2022, bărbatul a avut o criză și a fost transportat la Spitalul Grassi, dar a refuzat internarea pentru că animalul său ar fi fost dus la un adăpost.
Problemele de sănătate ale românului s-au agravat în ultimele săptămâni, iar Ionel a fost nevoit să se interneze la spital și să își ducă câinele la un adăpost.
Pe 13 februarie, bărbatul a fost externat și a fost la adăpost să-și ia câinele, dar era închis. A vrut să meargă a doua zi, dar i s-a făcut din nou rău.
Voluntarii de la Crucea Roșie, care îl vizitau pe el și pe Aron, l-au găsit inconștient când i-au dus mâncare și niște haine. Au chemat ambulanța, l-au dus la spital, iar românul a murit în seara de marți, 14 februarie, scrie La Reppublica , citată de Știri Diaspora.
Sursa: adevarul.ro