Un român deghizat în femeie a înjunghiat două persoane în Elveția și a încercat să fugă din țară

Un român deghizat în femeie a înjunghiat două persoane în Elveția și a încercat să fugă din țară

O ceartă între doi bărbați în gara centrală din orașul elvețian Basel a fost la un pas să se sfârșească cu o crimă, după ce un individ costumat în femeie a scos un cuțit și a rănit o tânără, în vârstă de 22 de ani, și un bărbat de 38 de ani. Presupusul autor, un român în vârstă de 37 de ani a fost arestat, relatează Blick.

Două persoane au fost înjunghiat de un român. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Două persoane au fost înjunghiat de un român. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Conform autorităților, incidentul a avut loc vineri. Românul nu s-a oprit doar la un schimb de replici, ci l-a înjunghiat pe bărbatul de 38 de ani.

Ulterior, tânăra de 22 ani a sărit în ajutorul bărbatului care fusese rănit, însă a sfârșit prin a fi și ea înjunghiată. Atât bărbatul, cât și tânăra au fost transportați la spital și internați.

Autoritățile elvețiene au transmis că suspectul a fost deja reținut, iar angajații Biroului Federal pentru Vamă și Securitatea Frontierelor l-au identificat pe presupusul autor în timp ce acesta încerca să părăsească țara, aflându-se în apropierea punctului de trecere a frontierei Basel-Lysbuchel.

Pentru moment nu se știe de la ce a pornit conflictul , însă oamenii legii au demarat o anchetă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen