Un român a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din Germania

Un român a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din Germania

Un român în vârstă de 21 de ani, Constantin M., a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din vestul Germaniei, procuratura din Bielefeld deschizând o anchetă pentru elucidarea cauzelor morţii, scrie publicaţia locală Neue Westfälische.

Un român a murit în condiţii suspecte într-o închisoare din Germania (Imagine: Shutterstock)

Constantin M., originar din România, a fost găsit mort, în noaptea de 30 spre 31 august, în celula sa din închisoarea pentru tineri Herford, din landul Renania de Nord-Westfalia, vestul Germaniei. În urma autopsiei s-a stabilit că tânărul a murit din cauza unui şoc septic în urma unei peritonite.

Potrivit Neue Westfälische , cazul ridică însă o serie de întrebări. În ultimele luni, "tânărul a înghiţit de mai multe ori diverse obiecte, şi-a turnat în ochi substanţe iritante şi a încercat să se stranguleze. În plus, avea o atitudine extrem de agresivă faţă de angajaţii închisorii", relatează publicaţia citată.

"Ca urmare a acestui comportament, bărbatul a fost izolat, legat de mâini şi de picioare şi plasat într-o celulă de maximă siguranţă", mai notează Neue Westfälische.

Marler Zeitung scrie că tânărul, care avea cunoştinţe minime de limbă germană, a fost examinat de două ori la spitalul Fröndenberg, iar medicii au stabilit că acesta poate suporta condiţiile de detenţie.

Conducerea închisorii a refuzat să facă orice fel de comentarii asupra cazului.

Procuratura din Bielefeld a deschis o anchetă, iar Ministerul de Justiţie din Renania de Nord-Westfalia a fost informat asupra cazului.

MAE: Au fost demarate procedurile de identificare şi informare a familiei românului mort în Germania

MAE precizează, la solicitarea MEDIAFAX, că au fost demarate procedurile de identificare şi informare a familiei cetăţeanului român mort într-o închisoare din Germania, subliniind, totodată, că nu au fost identificate scrisori sau notificări ale defunctului către Consulatul de la Bonn.

Consulatul General al României la Bonn s-a autosesizat în cazul cetăţeanului român decedat într-un penitenciar din Germania şi a solicitat conducerii penitenciarului Herford informaţii concrete, precizează MAE.

Conducerea penitenciarului a informat, vineri, Consulatul asupra faptului că decesul a survenit pe 30 august în incinta închisorii şi "ar fi fost cauzat de un şoc septic, în urma unei peritonite acute". Totodată, conducerea Herford a mai transmis oficiului consular român că autorităţile judiciare au dispus efectuarea autopsiei şi că este în curs o anchetă privind circumstanţele producerii decesului.

"În baza informării oficiale, primite astăzi de Consulatul General al României la Bonn, au fost demarate procedurile de identificare şi informare a familiei cetăţeanului român cu privire la deces, în vederea adoptării deciziilor ce se impun, referitoare la repatrierea trupului neînsufleţit sau înhumarea pe teritoriul german”, se arată în răspuns.

Potrivit MAE, reprezentanţii Consulatului General au solicitat autorităţilor germane să nu fie adoptată nicio măsură cu privire la înhumarea trupului neînsufleţit, având în vedere că nu este cunoscută decizia familiei defunctului.

De asemenea, Ministerul de Externe subliniază că, în urma verificărilor efectuate la nivelul Consulatului General al României la Bonn, "rezultă că, până la acest moment, nu au fost identificate scrisori sau notificări pe care defunctul să le fi adresat oficiului consular român".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”