
Un român a fost arestat în Italia după ce a trimis un colet cu 9 kg de marijuana la o adresă greșită. La cine a ajuns
Un român în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Padova, a fost arestat în Italia, după ce coletul său cu 9 kilograme de droguri trimis din Spania ajuns, a fost livrat, din greşeală, unui cetăţean moldovean, care a anunţat carabinierii.
Ancheta a început după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Republica Moldova, rezident în Montegrotto Terme, a primit un pachet suspect din Spania şi a sesizat poliţia în legătură cu acesta.
Carabinierii care au sosit la domiciliul acestuia au descoperit în coletul respectiv 9 kg de marijuana. Analizând datele destinatarului și ale titularului numărului de telefon asociat transportului, polițiștii au dat de urma unui român în vârstă de 32 de ani, care locuia în Padova.
Dându-se drept curieri, poliţiştii au contactat expeditorul și l-au informat că a ajuns coletul, este gata de ridicare, dar pare că ar fi ceva probleme, pentru că adresa de livrare este greşită, şi au convenit asupra unui loc unde să se întâlnească, a relatat presa italiană.
Românul a fost imediat pus sub observație, mai ales că era cunoscut cu antecedente, și la scurt timp el a fost depistat în compania complicelui său, un albanez de 35 de ani, într-un autoturism, când a venit să ridice coletul.
La vederea carabinierilor, cei doi au încercat să fugă cu maşina în care se aflau, dar după o scurtă urmărire au fost opriți și arestați.
La percheziţia care a fost făcută ulterior la locuinţa românului, poliţiştii italieni au descoperit mai multe tipuri de droguri, în diferite cantităţi, 4.500 de euro, dar şi un cântar şi materiale de ambalare pentru acestea.
În aceste condiţii, românul de 32 de ani ani şi complicele său albanez au fost arestaţi, în prezent aflându-se la penitenciarul din Padova, unde aşteaptă.
Sursa: adevarul.ro