Un român a câştigat prestigiosul premiu Moore pentru matematică pe anul 2019

Un român a câştigat prestigiosul premiu Moore pentru matematică pe anul 2019

Românul Ciprian Manolescu, profesor de matematică la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), a câştigat cu un articol ştiinţific E. H. Moore Research Article Prize pe anul 2019, o recompensă prestigioasă atribuită de American Mathematical Society (AMS), a anunţat miercuri site-ul lepetitjournal.com.

Premiul Moore este atribuit pentru un articol remarcabil în domeniul cercetării ştiinţifice, apărut în una dintre principalele publicaţii editate de AMS. Premiul este decernat o dată la trei ani şi valoarea sa actuală este de 5.000 de dolari americani.

Ciprian Manolescu a câştigat premiul Moore pe 2019 pentru articolul său intitulat "Pin (2) - equivariant Seiberg-Witten Floer homology and the triangulation conjecture", publicat în Journal of the AMS. Textul acestui articol rezolvă conjectura triangulării, "demonstrând că există variaţii topologice care nu admit o triangulare simplicială în fiecare dimensiune mai mare de 4", potrivit unui articol publicat de UCLA.

Topologia este un domeniu al matematicii care cercetează proprietăţile spaţiului, care sunt conservate sub deformaţii continue.

Ciprian Manolescu s-a născut în 1978 în oraşul Alexandria din România. Deţine dublă cetăţenie - română şi americană. Şi-a obţinut doctoratul în 2004 la Universitatea Harvard şi a ocupat posturi la universităţile Princeton, Columbia şi Cambridge, înainte de a se alătura corpului profesoral de la UCLA.

A câştigat deja premiul Frank and Brennie Morgan şi o bursă de cercetare Clay Research Fellowship. Este, de asemenea, câştigător al Premiului Societăţii europene de matematică în 2012 şi al premiul Robert Sorgenfrey Distinguished Teaching în 2011.

În perioada în care era student la Harvard, a participat la prestigiosul concurs de matematică William Lowell Putnam şi s-a clasat de trei ori între primii cinci cei mai buni studenţi. Descris de managerii de la UCLA cu sintagma "o legendă a concursului Putnam", Ciprian Manolescu a coordonat apoi echipa de studenţi de la UCLA care au participat la acest concurs prestigios. Matematicianul român are în palmares şi titlul de doctor honoris causa al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!