Un robot „a murit” la locul de muncă. Se investighează o posibilă „sinucidere”

Un robot „a murit” la locul de muncă. Se investighează o posibilă „sinucidere”

A fost un pas greșit sau un act deliberat de autodistrugere? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o lucrătorii de la Consiliul Local Gumi din Coreea de Sud când unul dintre „colegii” lor roboţi a fost găsit fără răspuns la baza unei scări de doi metri.

Există tendinţa de a le atribui sentimente roboţilor lucrători. FOTO: captură video

Există tendinţa de a le atribui sentimente roboţilor lucrători. FOTO: captură video

Incidentul a fost preluat de presa locală, care a titrat: „De ce a făcut-o funcționarul sârguincios?” și „A fost munca prea grea?”. De asemenea, pe rețelele de socializare a existat un val de simpatie, interesul oamenilor fiind stârnit de faptul că funcționarul public era, de fapt, un robot.

Unii cred că este prima sinucidere a unui robot şi că acesta s-a aruncat intenționat pe scări după ce a devenit frustrat de munca sa. Martorii au declarat că l-au văzut învârtindu-se într-un loc cu puțin timp înainte de cădere, ceea ce a dus la speculații că acesta suferea o „cădere emoțională”, potrivit Independent.

Dar, pentru a se sinucide, robotul ar trebui mai întâi să fie conștient, idee care a apărut în literatura science-fiction de mai bine de un secol. Iată însă că, în ultimele decenii, tehnologii și filosofii au început să speculeze serios când și cum s-ar putea întâmpla acest lucru.

Jonathan Birch, profesor de filosofie la LSE și autor al cărții „The Edge of Sentience: Risk and Precaution in Humans, Other Animals, and AI”, crede că omenirea se va confrunta foarte curând ceea ce el numește „sentiment abiguu”.

„Prin «sentiment ambiguu» vreau să spun că unii oameni vor fi absolut convinși că, de fapt, companionul lor AI este o ființă simțitoare, cu o viață interioară bogată și vor fi furioși când alții vor nega acest lucru”, spune Jonathan Birch.

„Nu va fi posibil să spunem cine are dreptate, deoarece înțelegerea noastră științifică a sensibilității nu este încă suficient de matură pentru asta. Iar acest lucru are potențialul de a duce la diviziuni sociale foarte grave”, mai afirmă profesorul de filosofie.

Pentru a ne pregăti pentru o astfel de eventualitate, profesorul Birch a făcut apel la companiile de tehnologie să recunoască riscul și să sprijine cercetarea menită să îmbunătățească cunoștințele noastre științifice.

Opinia publică este scindată

Dezbaterea care a apărut în Coreea de Sud în urma decesului lucrătorului robot s-a axat pe integrarea inteligenței artificiale și a mașinilor în locurile de muncă umane și pe întrebarea dacă acestora ar trebui să li se acorde drepturi similare colegilor lor în carne și oase.

Întrebările au o greutate deosebită într-o țară în care automatizarea are loc într-un ritm mai rapid decât în orice altă țară din lume, Coreea de Sud fiind prima țară din lume care a înlocuit cu roboți mai mult de 10% din forța sa de muncă industrială, potrivit unui raport al Federației Internaționale de Robotică (IFR).

Guvernul coreean vede în mașinile inteligente o modalitate de a face față ratei scăzute a natalității și scăderii rapide a populației în vârstă de muncă, astfel că roboții își găsesc de lucru peste tot în Coreea, de la bucătăriile restaurantelor la sălile de operație ale spitalelor.

Alte incidente în care roboţii par că se sinucid

Chiar dacă roboţii nu sunt încă sensibili și nu au un simț al sinelui, mulți îi consideră deja un fel de ființe semi-conștiente, care merită un anumit nivel de demnitate. Acest lucru a fost evidențiat de reacția la un videoclip de anul trecut, care arăta un robot prăbușindu-se brusc la pământ în timp ce stivuia cutii.

În timp ce producătorul robotului a spus că a fost o defecțiune obișnuită, clipul a câștigat milioane de vizualizări, oamenii speculând dacă a fost, de fapt, un act de sfidare sau de epuizare. „Stresat ca noi toți”, a scris o persoană, în timp ce o alta a comentat: „Inteligența artificială își ia propriile decizii și îmi cam place #freewill”.

După incidentul de la primăria din Coreea de Sud, au existat şi alte incidente cu roboți care par să se sinucidă.

Luna trecută, un eveniment intitulat „Man vs Machine” („Om vs Mașină”) a avut ca scop întrecerea unei mașini cu inteligență artificială împotriva unui șofer uman. Dar concursul din Japonia nu a mai avut loc, deoarece robotul a intrat singur în barieră în drum spre linia de start. Unii spectatori au glumit, spunând că inteligența artificială ar fi preferat să se sinucidă decât să riște să se confrunte cu un șofer uman.

În ceea ce privește robotul din Coreea de Sud care a ajuns la capătul unor scări, există o a treia posibilitate pentru ceea ce s-a întâmplat cu el. Un lucru pe care lucrătorii municipali și mass-media au părut reticenți să îl sugereze: este posibil să fi fost împins.

Pe măsură ce adoptarea roboților continuă să accelereze în tandem cu progresele în domeniul inteligenței artificiale, se pare că ne vom confrunta din ce în ce mai mult cu ceea ce înseamnă să fii un robot printre oameni și viceversa. Iar discuțiile etice serioase privind mașinile cu inteligență artificială se vor extinde în mod inevitabil nu doar la roboții sinucigaşi, ci şi la cei care ucid.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Asta o fi miza realegerii lui Donald Trump în fruntea SUA?

2 De citit...

3 Asta este Rusia, în realitate, oameni buni...

4 Avertismentul care dă fiori al doamnei Beatrice Mahler

5 „Potrivelile” care au făcut imposibilă arestarea lui Horațiu Potra