Un refugiat ucrainean a câștigat 500.000 de euro la loteria belgiană. Ce va face cu banii
Un refugiat de război ucrainean a câştigat 500.000 de euro (540.000 de dolari americani) cu un loz răzuibil, a anunţat luni loteria naţională belgiană, transmite Reuters.
Bărbatul a câștigat cu un loz răzuibil. Foto: freepik (Arhivă)
Bărbatul a achiziţionat lozul răzuibil , luna trecută, dintr-o benzinărie, plătind în schimbul acestuia suma de 5 euro, scrie Agerpres.
Câştigătorul, a cărui identitate nu a fost divulgată - la fel ca în cazul tuturor câştigătorilor la loteria belgiană - are între 18 şi 24 de ani şi a locuit la Bruxelles în ultimele 12 luni.
„El are sentimente amestecate (despre câştig). Este o perioadă dificilă pentru a fi fericit, având în vedere tot ceea ce se întâmplă în ţara sa natală", a declarat Joke Vermoere, purtătoare de cuvânt a Loteriei Naţionale, făcând aluzie la invadarea devastatoare a Ucrainei de către Rusia.
Câştigătorul doreşte mai întâi să organizeze o petrecere pentru a mulţumi tuturor celor care l-au ajutat să se integreze în Belgia. Apoi, cu banii obţinuţi, ar intenţiona să îşi ajute compatrioţii şi să contribuie la reconstrucţia Ucrainei, a adăugat Vermoere.
Ea a mai spus că deşi este fericit în Belgia şi a găsit de lucru, bărbatul ar dori să se întoarcă în Ucraina de îndată ce se termină războiul.
Câştigurile la loterie în Belgia sunt scutite de taxe, notează Reuters.
Anul trecut, 165 de persoane dintr-un mic sat belgian au câştigat împreună suma de 142.897.164 de euro.
Sursa: adevarul.ro