Un REFUGIAT a primit 540 lei pe lună, în 2015; un cetățean ROMÂN cu handicap grav - 234 lei

Un REFUGIAT a primit 540 lei pe lună, în 2015; un cetățean ROMÂN cu handicap grav - 234 lei

Statul român a oferit, anul trecut, 540 de lei pe lună fiecărui refugiat, iar persoanelor cu handicap grav doar 234 lei, potrivit datelor Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

'În perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2015, din bugetul MMFPSPV s-au acordat ajutoare pentru persoanele care au dobândit statutul de refugiat sau au dobândit protecție subsidiară acordată de statul român în cuantum de 540 lei/lună. Ajutoarele se acordă pentru maximum nouă luni, cu posibilitatea prelungirii pentru cel mult trei luni, fără obligativitatea rambursării', a spus ministerul.

Sumele totale plătite, în valoare de 997.920 lei, au fost mai mici cu 364.500 lei (26,8%) decât în perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2014, iar numărul mediu lunar de beneficiari a crescut de la 278 la 313 persoane.

În ceea ce privește persoanele cu handicap, având în vedere că de la 1 ianuarie 2015 cuantumurile acestor beneficii s-au majorat cu 16%, indemnizația lunară, indiferent de venituri, a fost de 234 lei pentru adultul cu handicap grav, respectiv de 193 lei pentru adultul cu handicap accentuat.

Bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, a fost de 106 lei pentru adultul cu handicap grav, de 79 lei pentru adultul cu handicap accentuat și 39 lei pentru adultul cu handicap mediu.

Însoțitorii adulților cu handicap vizual grav au primit o indemnizație în cuantum lunar de 636 lei în perioada 1 ianuarie — 30 iunie 2014, de 672 lei în perioada 1 iulie — 31 decembrie 2014, de 724 lei în perioada 1 ianuarie — 30 iunie 2015 și de 777 lei începând cu 30 iunie 2015.

'Pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA se acordă o indemnizație lunară de hrană. În perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2015 au beneficiat de indemnizație 9.292 persoane, din care 9.046 adulți, în cuantum de 13 lei/zi, și 246 copii, în cuantum de 11 lei/zi, pentru care au fost cheltuiți cumulat 33.108.895 lei.

Comparativ cu perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2014, numărul de beneficiari a crescut cu 537 persoane (6,1%), iar sumele au crescut cu 2.087.728 lei (6,7%).
Pentru 172 de copii cu handicap tip HIV/SIDA (număr mediu lunar) s-au plătit în perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2015 alocații de hrană în valoare de 499.897 lei, în cuantum de 11 lei/zi. Față de perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2014, numărul de beneficiari a scăzut cu 7 persoane (3,9%), iar sumele au crescut cu 4.273 lei (0,9%)', mai arată ministerul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...