Un RAPORT care MERITĂ CITIT. Cine vor fi ALIAȚII Americii în următorii 10 ani!

Un RAPORT care MERITĂ CITIT. Cine vor fi ALIAȚII Americii în următorii 10 ani!

Alianţa strategică dintre SUA, Polonia şi România va avea un rol important de jucat în următorii 10 ani în ceea ce priveşte redefinirea graniţelor Rusiei şi revendicarea unor teritorii pierdute, potrivit raportului „Decade Forecast“ realizat de Strategic Forecasting (Stratfor).

Următorul deceniu nu se anunţă a fi unul bun pentru Uniunea Europeană, din cauza problemelor economice care vor testa Germania, iar bătrânul continent s-ar putea divide în patru poli de putere economică: Vest, Est, Scandinavia şi Insulele Britanice. Lucrurile nu arată rău, însă, pentru Polonia şi România, care, cu susţinerea Statelor Unite, vor deveni poli importanţi de putere în zona de est a Europei, potrivit raportului „Decade Forecast“.

Germania va avea probleme

Germania are o economie dependentă de export, care a beneficiat mult de pe urma liberalizării comerţului în Uniunea Europeană în zona euro, dar asta înseamnă că Germania are cel mai mult de pierdut dacă se agravează criza în zona euro şi dacă va creşte nivelul euroscepticismului. Consumul intern al ţării nu poate compensa în cazul în care economia de export a Germaniei va avea de suferit sau în cazul în care declină şi mai mult natalitatea. Rezultatul ar fi o stagnare similară cu ceea ce a experimentat Japonia. „Ne aşteptăm ca Germania să sufere din punct de vedere economic mult în deceniul următor“, potrivit raportului.

Polonia va ajunge unul dintre liderii Europei

Dacă ne uităm însă la est de Germania, lucrurile nu stau atât de rău. "În centrul creşterii economice şi a influenţei politice se va afla Polonia", se arată în raport. Populaţia Poloniei nu va scădea la fel de mult ca polulaţia altor ţări europene mai dezvoltate. Faptul că este cel mai mare şi mai puternic stat la vest de Rusia o va propulsa, de asemenea, într-o poziţie de leadership regional care i-ar putea aduce Poloniei mult prestigiu economic şi politic. De asemenea, Polonia are şi un parteneriat strategic de lungă durată cu SUA.

Care va fi rolul României

În ceea ce priveşte ţara noastră, raportul "Decade Forecast" spune că viitorul nostru politic este strâns legat de cel al Poloniei şi de interesul Statelor Unite în această zonă.

"Mai mult de atât, ne aşteptăm ca Polonia să fie liderul unei coaliţii antiruseşti în care va avea de jucat un rol important şi România, în prima jumătate a următorului deceniu. În a doua jumătate a deceniului, această alianţă va avea un rol de jucat în redefinirea graniţelor Rusiei şi în revendicarea unor teritorii pierdute prin măsuri formale şi informale. Pe măsură ce puterea Moscovei va scădea, această alianţă va deveni o putere dominantă nu numai în zona Belarusiei şi Ucrainei, dar şi în estul continentului. Lucrul acesta va creşte influenţa politică şi economică a Poloniei şi a aliaţilor ei. Polonia va beneficia din acest parteneriat strategic cu SUA. Atunci când o putere mondială intră într-o relaţie strategică cu un stat-partener, este în interesul acelei puteri mondiale să transforme economia acelei ţări pentru a deveni cât mai puternică şi mai stabilă atât social cât şi militar. Polonia se va afla în această poziţie în raport cu SUA, la fel şi România. Washington-ul şi-a arătat interesul în această zonă", se arată în raport.

Vor fi patru Europe

Nu demult, părea că unitatea europeană este de o forţă istorică de neoprit, graniţele economice şi politice dintre ţări dizolvându-se. În 10 ani, lucrul acesta poate rămâne doar o amintire. În "Decade Forecast" se vorbeşte despre o Europă care se divide. Vom avea Europa Occidentală, Europa de Est, Scandinavia şi Insulele Britanice, care vor fi în continuare vecini, însă nu vor mai fi atât de interconectaţi ca înainte. "Uniunea Europeană ar putea supravieţui într-o formă sau alta, însă economia, politica şi relaţiile militare vor fi guvernate de relaţii bilaterale sau multilaterale pe termen scurt, fără să se urmărească legături mai rezistente. Unele ţări vor păstra statutul de ţară membră, însă într-o Uniunea Europeană foarte diferită, care nu va mai defini Europa în sine", se arată în raport.

Rusia nu va mai fi aceeaşi

Nu va fi o revoltă împotriva clasei politice de la Kremlin, dar capacitatea Moscovei de a susţine şi de a controla Federaţia va lăsa în urmă un gol. Sancţiunile, scăderea preţului petrolului, costurile militare tot mai mari şi creşterea conflictelor interne vor slăbi guvernul central al Rusiei. Asta nu înseamnă că Federaţia se va sparge în mai multe ţări, ci că se poate ajunge ca tot mai multe regiuni să devină autonome, potrivit raportului de Stratfor.

"Ne aşteptăm ca autoritatea Moscovei să slăbească tot mai mult, ceea ce va duce la fragmentarea formală şi informală a Rusiei. Este puţin probabil ca Federaţia Rusă să supravieţuiască în forma sa actuală", se arată în raport. Infrastructura de armament nuclear a Rusiei este răspândită pe o zonă geografică vastă. Dacă dezintegrarea politică prezisă de Stratfor va avea loc, atunci armele nucleare vor fi expuse într-o zonă care nu mai este controlată de o putere centrală, ceea ce poate genera una dintre cele mai mari crize ale deceniului următor, atrag atenţia analiştii. SUA vor trebui să vină cu o soluţia în privinţa asta, chiar dacă asta ar însemna expedierea de trupe terestre care să asigure paza armelor. "Washington-ul este singura putere din lume care ar putea să se ocupe de această problemă în momentul de faţă, dar nu va fi în măsură să preia controlul asupra acestor zone şi să garanteze că nicio armă nucleară nu va fi folosită. SUA vor fi nevoite să inventeze o strategie militară, care este dificil de făcut acum, să accepte posibilitatea ameninţării nucleare sau să stabilizeze zona astfel încât acest pericol să se neutralizeze în timp", se arată în raport.

Turcia şi SUA vor deveni aliaţi apropiaţi, dar pentru un motiv neaşteptat

Mai multe ţări arabe sunt într-un stadiu de colaps total, iar, potrivit raportului, criza din zonă nu se va rezolva nici în viitorul apropiat.

Cel mai mare beneficiar în urma crizei arabe este Turcia, care va avea reticenţe să intervină activ în conflictele de la graniţele sale, însă nu prea va avea de ales, potrivit raportului. Practic, Turcia va deveni un partener indispensabil pentru SUA. Dar, pentru asta, va cere ceva în schimb: protecţia faţă de Rusia, care a demonstrat o politică mondială şi militară agresivă în ultimii ani şi care are baze militare într-una din ţările vecine cu Turcia, Armenia.

''Turcia va avea în continuare nevoie de SUA din motive politice şi militare. SUA se va conforma, însă va fi un preţ: să participe la izolarea Rusiei. SUA nu se aşteaptă ca Turcia să-şi asume un rol militar activ şi nici nu are o astfel de intenţie pentru sine. Doreşte, însă, un nivel de cooperare în ceea ce priveşte gestionarea geopolitică a Mării Negre", se arată în raport.



populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...