Un purtător de cuvânt adjunct al executivului american părăseşte Casa Albă
Un înalt responsabil al serviciului de presă al Casei Albe, Raj Shah, şi-a părăsit funcţia pentru a lua conducerea braţului de comunicaţie al unui cabinet de lobby, a anunţat luni noul său angajator, informează France Presse.
Raj Shah se alătură astfel mai multor consilieri sau membri ai administraţiei Trump care şi-au părăsit postul de la preluarea mandatului de către preşedintele Statelor Unite în ianuarie 2017.
Citat într-un comunicat al grupului care l-a angajat, Raj Shah s-a declarat "încântat să se alăture" Ballard Media Group, braţul de comunicaţie al Ballard Partners, o firmă de consultanţă în relaţii publice.
El va lucra alături de Jamie Rubin, care a fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat în timpul administraţiei preşedintelui democrat Bill Clinton.
Raj Shah s-a alăturat Casei Albe la învestirea preşedintelui republican şi răspundea din când în când jurnaliştilor în briefingurile de presă.
El "a supravegheat strategia şi comunicaţiile pentru confirmarea de către Casa Albă a judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă a Statelor Unite", a detaliat Ballard Partners.
Numit de Donald Trump, acest magistrat conservator vizat de acuzaţii de agresiune sexuală în timpul adolescenţei, pe care el le-a negat, a fost în cele din urmă aprobat de Senat. Afacerea Kavanaugh a divizat profund societatea americană.
Raj Shah nu este primul membru al comunicaţiilor prezidenţiale care părăseşte Casa Albă în timpul lui Trump.
Sean Spicer, fost purtător de cuvânt al executivului, a fost înlocuit în iulie 2017 de Sarah Sanders. Anthony Scaramucci a fost un efemer director de comunicaţii, în timp ce Hope Hicks a condus acest serviciu între august 2017 şi martie 2018.AGERPRES