Există o problemă pe care cu toții trebuie să o avem în vedere atunci când ne gândim că președintele ales Klaus Iohannis ar trebui să își exercite prerogativele prezidențiale. Așa cum știm cu toții, Traian Băsescu este încă președintele în funcție al României. Chiar dacă în ultimele zile ale campaniei electorale, Traian Băsescu nu și-a mai făcut simțită prezența din poziția pe care o deține, așa cum de foarte multă vreme nu și-a făcut simțită prezența ca președinte al României, ci doar din aceea de șef de campanie al Elenei Udrea și al PMP-ului, Traian Băsescu rămâne încă președintele în funcție al României.

Este esențial să se înțeleagă acest lucru și este esențial tocmai că pare că Traian Băsescu nu mai contează în formula politică a momentului.

Klaus Iohannis, în schimb, este președintele ales al românilor. Noul președinte.

În 2014, avem de-a face cu un fenomen fără precedent în desfășurarea campaniei electorale la prezidențiale și, mai ales, în privința investiturii președintelui.

Este vorba de bucla temporală care s-a creat din momentul manifestării votului și al efectului său până în acela al investiturii celui care a fost ales.

În celelalte campanii prezidențiale, lucrurile nu au stat în același fel.

Marja cea mai mare de timp între momentul alegerii noului președinte și investitura sa a fost de maximum 2 săptămâni, în timp ce, acum, avem o lună de zile între aceste două momente definitorii.

Iar acest fenomen artificial creat și total periculos a fost generat cu bună știință de același Guvern Ponta, care, prin sistemul de ordonanțe de urgență și hotărâri a făcut posibilă această situație. (Ordonanța 45 și HG 520 privind stabilirea datei alegerilor pentru președintele României din 2014)

Pornind de la acest lucru, care este primul pe lista problemelor create și apărute în acest moment și pe care noi toți trebuie să le înțelegem corect, în special acum sub imperiul euforiei și al manipulărilor manifestate cu o putere crescândă în ultimele zile, mai avem și următoarele aspecte:

1.     Parlamentul

Aici, există o situație clară pentru toata lumea, sper. Parlamentul este predominant roșu cu o opoziție cvasi-inexistentă. Pornind din acest punct, decurg și alte chestiuni la fel de importante. Așa cum s-a văzut și în ultimele două zile, orice propunere care vine din partea președintelui ales sau din tabăra actualei opoziții parlamentare va lua calea automată nu numai a respingerii, ci și a unui boicot masiv, agresiv și fățiș.

După „obiceiul” politicii noastre, Parlamentul generează în sine orientarea Guvernului. Un lucru obișnuit la noi din păcate, însă nu și obligatoriu și necesar în adevăratele democrații occidentale în care nu este afectată iremediabil puterea executivă a statului prin jocurile de partid. În acest caz însă și în acest moment mai ales, avem un Guvern de aceeași culoare cu majoritatea parlamentară.

2.     Actualul Guvern îl are în fruntea sa pe oponentul lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, care, în același timp, este și președintele partidului care încă domină scena politică. Nimic nou de remarcat până în acest moment- o să spuneți probabil- dar atenția trebuie în continuare păstrată tocmai pentru că împreună cu un Parlament eminamente roșu, cu un Guvern exclusiv roșu și cu- atenție!!!!- un președinte în funcție care acum pare a nu mai avea nicio identitate doctrinară, dar care a rămas fidel unui pol de dreapta pe cât de inexistent, pe atât de periculos prin lipsă și evident opozant lui Iohannis, avem o tripletă de forțe ce este mai mult decât clar că nu tinde să se unifice și să formeze o guvernare echilibrată și viabilă, ci, mai degrabă, tinde să arunce în aer întreaga instituție statală.

3.     Președintele României este acum asemenea lui Ianus. O față este cea a lui Klaus Iohannis, care reprezintă voința poporului exprimată complet de data aceasta, iar cealaltă față este a unui președinte aflat la ieșirea din mandat, definitiv, și care până acum o săptămână sau două a creat un adevărat război între Palatul Victoria și Cotroceni și a stârnit o adevărată vânătoare de vrăjitoare în sânul Justiției, ca un alibi perfect pentru fondul de campanie pe care și l-a dorit. Președinte care acum tace suspect și este nefiresc de binevoitor. Cu cine? Cu noul președinte (sic!). De data aceasta, coabitarea nu se mai încearcă între președinte și premier, ci între cei doi președinți. A nu se cădea în grava eroare de a se crede că fac referire la faptul că între președintele Băsescu și președintele Iohannis ar exista vreo înțelegere, deși se vehiculează într-un mod extrem de grosolan și impertinent această formulă complet nerealistă. De data aceasta, Traian Băsescu nu mai trebuie și nu mai poate să își ia partea leului, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată prin jocurile de iluzii pe care le-a creat. Dacă a fost foarte simplu cu un Victor Ponta, nu mai este deloc simplu, ci de-a dreptul imposibil cu Klaus Iohannis.

Acesta fiind spuse, în linie logică, avem un președinte ales al românilor, pe Klaus Iohannis, care nu își poate exercita deocamdată atribuțiunile constituționale, atât timp cât, tot constituțional, nu a primit investitura.

Traian Băsescu, chiar dacă tăcut și nevăzut, continuă să își manifeste efectele din poziția pe care încă o mai are. Guvernul Victor Ponta în mod disperat caută soluții pentru a forma un pol de opoziție puternică anticipată președintelui aparent dual al României din acest moment, antrenând Parlamentul într-un război nu doar mediatic, dar, mai ales, subteran.

Cheia o reprezintă Parlamentul României. Răspunsul este la președintele încă în funcție.

În toată această configurare, Klaus Iohannis are cea mai ingrată poziție din întreaga istorie a președinților României.

Lui i s-a creat o culpă anticipată, care să păstreze o completă instabilitate a realității în care se află, aruncându-se în ochii noștri o umbră asupra legitimității și identității lui prezidențiale pentru ca lumea să confunde în mod intenționat președintele în funcție cu cel ales, încă neinvestit, creându-se astfel un transfer imposibil de atribuții și încărcând o persoană, care, acum, deși vrea, nu poate, pentru că e prinsă în cleștele Parlamentului și cel al Guvernului. Un clește manipulat și manevrat în mod evident din umbră de către actualul președinte în funcție. Convenabil, nu?

Altfel, de unde curajul și tupeul prostesc, aș spune, cu care Parlamentul își permite să sfideze în continuare rezultatele voturilor românilor, Guvernul să se remanieze pe ultimii doi metri, ba, mai mult, să își facă planuri de guvernare pe următorii 2-3 ani, iar Traian Băsescu să pară mai vesel și mai îngăduitor ca niciodată?

Taman, la ieșirea din mandat și revenirea la politica mioritică. Nu par suspecte toate acestea?

În ciuda acestor lucruri, este necesar să înțelegem ceea ce contează:

Nu mai trebuie create presiuni suplimentare asupra președintelui ales.

Nu mai trebuie urmărită orbește zona periculos de agitată a mass-mediei și virtualității, care, până la un anumit punct este cu siguranță necesară, dar care ne poate distrage într-un mod periculos atenția.

Acum, trebuie să dăm dovadă că există o maturitate civică și politică, iar aceasta trebuie se se materializeze prin faptul că avem răbdarea și înțelepciunea de a vedea lucrurile corect și a continua o schimbare în bine începută acum două zile.

Distribuie Distribuie Comentarii