Ioan-Florin Florescu, preot ortodox misionar în Scoția, este cunoscut pentru abordarea curajoasă a unor subiecte controversate. El critică aducea „luminii sfinte” de la Ierusalim de Înviere, arătând că este „o improvizație făcută doar pentru impresia maselor.”

Preotul ieşean Ioan-Florin Florescu este unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi români din diaspora. Ioan Florescu a emigrat în Scoţia în 2011. Fusese preot la ţară, editor la Editura Polirom şi cercecetător ştiinţific la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi. A lucrat în cadrul unor proiecte culturale majore, precum Septuaginta şi Biblia de la 1688. Munca sa urma să se traducă în publicarea primei ediţii critice a celei mai vechi Biblii româneşti.

A plecat însă din ţară, cu tot cu familia, sătul de lipsuri şi de criza morală acută a societăţii româneşti şi a clasei politice. Iniţial, şi-a câştigat existenţa muncind ca „delivery-boy" pentru o pizzerie indiană, dar a continuat şi misionariatul în Scoţia: „Spovedesc pe unde pot, vorba lui Ţuţea", scrie el cu umor pe blogul personal, platformă unde ia poziţie activ împotriva derapajelor pe care le constată în ţară, inclusiv cele ale Bisericii Ortodoxe Române.

Textele sale sunt publicate pe blogul personal, intitulat „Jurnal Scoţian".

„O inovație periculoasă tinde să devină tradiție în Biserica Ortodoxă Română”

Unul dintre subiectele cele mai controversate despre care a scris Ioan-Florin Florescu este „lumina sfântă” de la Ierusalim.

„O inovație periculoasă tinde să devină „tradiție” în Biserica Ortodoxă Română: aducerea cu avionul a luminii sfinte de la Ierusalim, în seara de Înviere. Mă întreb, ce se întâmplă dacă, să zicem, avionul nu poate ateriza sau zborul este anulat, cine știe din ce motive (totul e posibil). Nici nu vreau să mă gândesc la ceva mai rău. Cum ar fi să auzi la știri, „Lumina lui Iisus a avut o întârziere de patru ore” sau „zborul luminii sfinte a fost anulat, aeroportul își cere scuze pentru neplăcerile create”. Este cineva conștient de ridicolul la care ne expune această nouă și neobișnuită obstinație de a aduce lumina de la Ierusalim?”, a susținut preotul.

El susține că în urmă cu circa 20 de ani, toți credincioșii primeau lumina de Înviere de la preotul lor, luată din candela de pe sfânta masă:

„Abia acest obicei are o semnificație teologică, veche și universală, pentru că sfânta masă din orice biserică este în același timp altarul de jertfă și mormântul Mântuitorului. Lumina candelei de pe sfânta masă a oricărei biserici este chiar lumina de la mormântul învierii lui Hristos. Lumina nu vine într‑un oraş, fie el şi Ierusalimul, lumina vine în Biserică, aşa cum spune cântarea de Paşti: „Luminează‑te, luminează‑te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit !”. A răsărit nu peste Ierusalim, ci peste Noul Ierusalim, care este Biserica.”

„Lumina aia bună ajunge la domnii ăia mari, de la București”

Preotul se întreabă ce se întâmplă în zonele fără aeroport, în sate, în cătune, în diasporă?
„Ce-o să spună lumea: Ia uite, frate, nici aici nu e dreptate. Lumina aia bună ajunge la domnii ăia mari, de la Bucureşti, în timp ce copiii noștri primesc lumină din asta proastă, de la taica părintele. Apoi, cu toate avioanele astea care se reped la Ierusalim şi înapoi, până la urmă le intră oamenilor în cap așa, ca o îndoială de luminița aia a lor de pe sfânta masă, pe care o știe toată lumea, pe care au tot primit‑o ei şi strămoșii lor în bisericile lor, încă de pe vremea când episcopii n‑aveau nevoie de avioane ca să zboare prin văzduh”, continuă preotul.

Sunt altarele Bisericii noastre mai prejos decât altarul de la Sfântul Mormânt? – întreabă el, retoric.

„Atunci, să trimitem avioane și după sfânta împărtășanie, că doar la Ierusalim a făcut-o Domnul prima dată. Nu vă jucați cu imprevizibilele consecințe teologice și pastorale ale unei improvizații făcute doar pentru impresia maselor!” – avertizează el.

„Nu există nicio referință la Sfinții Părinți despre lumina specială de la Ierusalim”

Florescu susține că ierarhii și teologii Bisericii din secolele trecute nu aveau această obsesie pentru lumina de la Ierusalim.

El nu a găsit în scrierile unor mari liturgiști români care au descris Locurile Sfinte mențiuni despre vreo lumină miraculoasă.

„Părintele Gala Galaction a vizitat Sfântul Mormânt, l-a descris cu multă emoție (în Scrisori către Simforoza), dar n-a scris un cuvânt despre vreo lumină miraculoasă care s-ar manifesta numai acolo. Un mare liturgist de la începutul secolului 20, Badea Cireșeanu, care a călătorit la Locurile Sfinte, descrie în Tezaurul Liturgic tradițiile istorice legate de Paștile de la Ierusalim, dar, iarăși, nu amintește despre vreo „lumină” specială” – relatează părintele.

Concluzia lui este că nu a găsit mențiuni despre „lumina sfântă” numai pentru că lumina de la Sfântul Mormânt nu este cu nimic mai specială decât lumina pe care o primea de Înviere de la preotul din satul său. „N-am găsit nici în vechile texte românești, la Coresi, la Milescu, la Dosoftei, la Antim Ivireanul, vreo referință la lumina supra-naturală de la Ierusalim”, susține Florescu.

Mențiuni nu există nici la Sfinții Părinți:
„Dar mai ales, și argumentul acesta trece neobservat printre miile de blițuri de la Sfântul Mormânt, nu există la Sfinții Părinți nici măcar o singură referință la lumina specială de la Ierusalim. Nici în slujba Învierii, în sinaxarele vechi sau în cărțile de cult. Am arătat într-un articol pe care l-am scris acum doi ani falsurile care însoțesc această legendă a luminii și ușurința cu care se propagă ele pe internet (așa-zisa mărturie a pelerinei Egeria, citatele scoase din context ale Sfinților Grigore de Nyssa și Ioan Damaschinul etc.)”, explică Florescu.

De exemplu, pelerina Egeria a ajuns într-adevăr la Ierusalim, în secolul al 4-lea, dar despre lumina de la Sfântul Mormânt a lăsat doar această însemnare:

„La ceasul al zecelea, pe care ei îl numesc licinicon, poporul se adună în [Biserica] Învierii. Toate candelele și lumânările sunt aprinse și fac o lumină grozavă. Însă lumina nu este adusă din afară, ci din peștera [sfântului mormânt], dincolo de despărțitură, unde o candelă arde mereu ziua și noaptea” (traducerea jurnalului ei se găsește și în limba română)”.

Așadar, Egeria nu spune nimic despre vreun „foc” care coboară din cer, dimpotrivă, menționează că lumina este adusă „din peșteră, unde o candelă arde mereu ziua și noaptea”.

De unde ne luăm lumina?

„La Eusebiu de Cezareea e vorba de aprinderea miraculoasă a unei candele umplute cu apă, la rugăciunile patriarhului Narcissus. Nicio o legătură cu coborârea unui foc din cer peste sfântul mormânt. Iar Sfântul Ioan Damaschinul, în care li se pare unora că găsesc o „mărturie” despre minunea luminii de la Ierusalim, nu face decât un comentariu la Ioan 20,1-6, în care spune că Petru ajungând la mormântul Domnului, în dimineața Învierii, l-a găsit plin de lumină și giulgiurile strânse deoparte. Atât și nimic mai mult”, demonstrează părintele.

Preotul Florescu subliniază: niciunul dintre Sfinţii Părinţi n-a dat mărturie despre vreo lumină sau foc pogorât în chip miraculos la mormântul Domnului.

„Cum ar fi fost posibil ca Sfântul Grigore Palama să nu amintească tocmai acest argument, în disputele din secolul al 14‑lea, despre „lumina necreată”? Nu numai că aceste falsuri nu sunt abandonate, dar le găsesc acum în cărți și articole semnate de slujitorii Bisericii”, susține Florescu.

Dar, dacă nu sunt mărturii la Sfinții Părinți, dacă nu sunt în Biserica veche, dacă nu sunt la sfinții ierarhi români, dacă nu sunt în sinaxare și în cărțile de cult, atunci la cine le găsim? De unde ne luăm lumina? – se întreabă părintele.

„Preasfințiți Părinți, vă rog, puneți capăt acestui spectacol și dați-ne lumina din candelele noastre așa cum am primit-o mereu, așa cum ne dați și Duhul Sfânt și nu trebuie să vă duceți după el la Ierusalim”, concluzionează el.