O femeie de 36 de ani din Ploieşti susţine că un poliţist care ar fi trebuit să ancheteze o plângere pentru înşelăciune, pe care ea a depus-o la secţia 4 de poliţie Ploieşti, a violat-o. În declaraţiile date de femeie, sub protecţia anonimatului, jurnaliştilor de la Ziarul Incomod, aceasta susţine că, după ce a depus o sesizare în care reclama o faptă de înşelăciune a fost chemată la blocul unde poliţistul locuieşte, acesta spunându-i că are detalii pe care nu i le poate spune la secţia de poliţie.

Femeia susţine că agentul a chemat-om acasă la el, a violat-o şi supus-o la perversiuni sexuale.

„Femeia a povestit jurnaliştilor Incomod că după viol, a doua zi, a fost la secţia de poliţie să reclame infracţiunea şi a stat 3 ore degeaba. A povestit că şeful poliţistului aproape că a ignorat-o, a tratat acuzaţiile în glumă, trimis-o acasă să se liniştească, fără a-i lua declaraţii. A fost la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize medicale. De la Maternitatea din Ploieşti a obţinut o foaie de observaţii cu diagnosticul abuz sexual. Tânăra a pus la dispoziţia redacţiei Incomod mai multe print screenuri cu conversaţii pe Whatsapp dintre ea şi poliţistul acuzat dar şi conversaţii purtate cu şeful poliţistului”, relatează Ziarul Incomod.

În urma apariţiei informaţiilor, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a transmis, joi dimineaţa, că şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au dispus declanşarea cercetării prealabile „încă de la momentul luării la cunoştinţă despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situaţia de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecinţă”.

„De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, precizează oficialii Poliţiei Prahova.