Un polițist a obţinut în instanţă ca statul să-i plătească ratele la vilă

Un polițist a obţinut în instanţă ca statul să-i plătească ratele la vilă

El lucrează la postul de poliţie din Valea Lupului având domiciliul în cartierul Alexandru cel Bun, şi astfel se încadrează la compensarea ratei în cazul unui credit pentru locuinţă. Agentul poate primi până la 50% din salariul de bază. IPJ îi refuzase compensaţia pentru că îşi cumpărase atât locuinţă, cât şi teren, scrie Ziarul de Iași .

Un poliţist şi-a dat în judecată instituţia la care lucrează pentru a-i plăti rată la creditul imobiliar. Cererea i-a fost respinsă, pentru că poliţistul îşi cumpărase de fapt o casă cu teren, în timp ce legea vorbeşte simplu de "locuinţă".

În fapt, reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene nu au putut determina cât din credit a fost destinat cumpărării apartamentului tip vilă şi cât terenului aferent acestuia. Tribunalul a decis ca IPJ să plătească tot. Instituţia s-a adresat Curţii de Apel.

M.C. este agent în cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Leţcani, activând în cadrul postului de poliţie din Valea Lupului. În noiembrie anul trecut, acesta şi-a cumpărat în comună un apartament de 99,9 mp, cu patru camere, cu parter şi etaj, precum şi 115 mp, reprezentând calea de acces spre imobil, cu destinaţia convenţională de grădină.

Din totalul de 461.500 lei cât a costat locuinţa, 69.500 au reprezentat avansul plătit de poliţist, diferenţa fiind acoperită printr-un credit contractat în cadrul programului "Noua Casă".

După cinci zile, M.C. a depus un raport prin care cerea compensaţia lunară pentru chirie cuvenită ca poliţist. Conform legii, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în altă localitate decât cea de domiciliu are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. Compensaţia poate fi acordată şi în cazul contractării unui credit imobiliar.

Or, M.C. era domiciliat în Iaşi, în cartierul Alexandru cel Bun şi lucra la Valea Lupului, în altă localitate. Deci, avea dreptul la compensaţie, legea nefăcând nicio distincţie în cazul localităţilor învecinate. Cum IPJ a refuzat să plătească, agentul s-a adresat instanţei.

În faţa magistraţii Tribunalului, IPJ şi-a reiterat poziţia, arătând că poliţistul îşi cumpărase atât locuinţă, cât şi teren, nefiind clar cât costase fiecare. În aceste condiţii, era imposibil de stabilit cuantumul exact al compensaţiei datorate agentului. Argumentul nu a fost însă acceptat de judecători.

Aceştia au invocat prevederile OUG 60/2009 privind modul de implementare a programului "Noua Casă". Conform acestora, "prin locuinţă se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acestuia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii".

Deci, în sensul său extins, locuinţa cuprinde şi terenul aferent, distincţia făcută de IPJ neavându-şi rostul. În plus, dacă s-ar admite că avansul plătit de poliţist ar reprezenta valoarea terenului, iar diferenţa de 392.000 lei valoarea locuinţei propriu-zise, ar însemna ca terenul să fi costat 123 euro/mp, prea mult faţă de valoarea de piaţă în Valea Lupului.

Prin urmare, judecătorii au refuzat să facă vreo defalcare a sumei totale şi au decis ca IPJ să-i plătească rata poliţistului, în limita a 50% din salariul de bază. Recursul declarat de IPJ a intrat joi pe rolul Curţii de Apel.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”