Un polițist a fost lovit cu mașina, în stațiunea Mamaia, de un șofer pe care-l legitima pentru că parcase pe plajă

Un polițist a fost lovit cu mașina, în stațiunea Mamaia, de un șofer pe care-l legitima pentru că parcase pe plajă

Un polițist din Constanța a fost lovit sâmbătă dimineața, în stațiunea Mamaia, de o mașină condusă de un șofer pe care încerca să-l legitimeze, după ce acesta își parcase autoturismul pe plajă. Potrivit unor surse din poliție, sâmbătă dimineața, s-a primit o sesizare prin 112 la Biroul Mamaia prin care se semnala că, pe plajă, este un autoturism parcat.

La fața locului, s-a deplasat o echipă mixtă, formată dintr-un polițist și jandarm, care a identificat lângă mașină un bărbat. Agentul i-a solicitat acestuia să scoată mașina de pe plajă, dar a constatat că este sub influența alcoolului sau drogurilor, fapt pentru care s-a urcat polițistul la volan, iar bărbatul în dreapta.

Conform acelorași surse, după ce a scos autoturismul de pe plajă, polițistul a coborât și i-a solicitat bărbatului respectiv actele de identitate.

"Acesta s-a făcut că se uită în torpedou, iar la un moment dat a sărit pe scaunul din stânga, a pornit mașina și s-a pus în mișcare cu viraj la stânga, acroșând polițistul cu portiera în zona șoldului", precizează sursele menționate.

Șoferul în cauză și-a continuat deplasarea, iar după circa 1 km a lovit un stâlp, unde a fost prins și condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit acelorași surse, rezultatul primei probe ar fi indicat 2 la mie alcool în sânge.

La spital, a ajuns și polițistul, acuzând dureri la coloană, fără a fi însă nevoie de internare.

Potrivit surselor citate, șoferul în cauză are 31 de ani și este din Constanța.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”