Un pescar din Alaska a prins un pește cu carnea albastră

Un pescar din Alaska a prins un pește cu carnea albastră

Un pescar din Alaska a postat pe Facebook și Instagram imaginile unei capturi rare - un pește negru cu portocaliu care avea carnea albastră. Totodată, el a arătat schimbarea culorii cărnii după gătire.

Joe Chmeleck, proprietarul "The Lodge at Otter Cove" din Homer, Alaska, a prins un Greenling de stâncă (Hexagrammos lagocephalus) la finalul lunii trecute, potrivit informațiilor postate pe rețelele sociale, citate de Fox News.

"Am fost azi la pescuit și am prins un greenling de stâncă", a scris el pe 28 august. "Carnea lui e albastră. Devine albă când o gătești. Natura este incredibilă". El a spus ulterior că gustul cărnii este asemănător cu cel al cărnii de păstrăv.

Departamentul de Pescuit și Vânat din Alaska nu a reușit până acum să ofere recomandări legate de consumul acestor pești pentru că nu au fost adunate suficiente exemplare pentru a se testa nivelul de mercur al acestei specii.

Greenlingul de stâncă, denumit oficial Hexagrammos lagocephalus, este un pește marin găsit pe coasta de nord a Pacificului, din California până în Alaska.

Potrivit Departamentelor de Pescuit și Vânat din Oregon și Washington, Greenlingul de stâncă are solzi închiși la culoare și un model "pătat", care poate fi roșu, maroniu, portocaliu sau verde, pentru ca peștele să se camufleze cu mediul înconjurător. Totodată, ambele agenții susțin că peștele are gura și carnea de culoare albastră sau albastră-verde.

Oamenii de știință nu sunt siguri care este motivul pigmenților de culoare în țesut, însă știu că acest colorit apare pentru că specia produce biliverdină, o secreție verde, arată fundația de cercetare marină Oregon Sea Grant.

Peștii din această specie pot atinge 50 de centrimetri lungime și cântăresc cel mult un kilogram.


NWRiODA3M2UzNjIyMDhjZDc5YTlhODAyMmM4.thumb.jpg


Jmhhc2g9N2Q4Y2ZjNDY1ZGRhM2YwMGU0ZmZlMmU3NjBjOTZlZjQ=.thumb.jpg


ZjY1YzY3ZjE3Y2JmZjgzMDQ0ODA4NmRhMzcy.thumb.jpg


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri