Un pasager a fost arestat după ce a deschis ușa avionului înainte de decolare

Un pasager a fost arestat după ce a deschis ușa avionului înainte de decolare

Un pasager al companiei Delta Air Lines a fost arestat pe aeroportul din Los Angeles. Acesta a deschis una din ușile avionului și a folosit toboganul pentru ieșirea de urgență, chiar în timp ce avionul se pregătea pentru decolare.

FOTO CNN

FOTO CNN

Incidentul s-a petrecut în timp ce avionul Boeing 737 se afla pe pistă și se pregătea de decolare. Pasagerul a deschis în momentul decolării ușa avionului și a activat toboganul de urgență, potrivit potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA).

Imediat la fața locului au apărut polițiștii care l-au reținut pe bărbat după ce acesta a fost oprit inițial de personalul companiei aeriene.

„Clienții au fost realocați la o altă aeronavă și ne cerem scuze pentru neplăcerile și întârzierea din planurile lor de călătorie”, a spus FAA.

FAA investighează incidentul în acest moment.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 ALERTĂ Poliția olandeză anunță că i-a identificat și localizat pe hoții coifului de la Coțofenești

3 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

4 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

5 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...