Un pacient cu dizabilități susține că a trecut prin umilințe greu de închipuit în Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul de Urgență din Iași

Un pacient cu dizabilități susține că a trecut prin umilințe greu de închipuit în Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul de Urgență din Iași

Vlad Mardare, un pacient cu dizabilități din Iași, acuză Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași de tratamente inumane și degradante după o experiență traumatizantă în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Acesta susține că a fost nevoit să aștepte peste patru ore pentru a fi consultat, timp în care durerile sale au devenit insuportabile, arată BZI.ro

Mardare afirmă că a fost tratat cu lipsă de respect și că a fost forțat să rămână în scaunul său rulant, neprimind acces la un pat sau un fotoliu mai confortabil.

„Am ajuns la UPU, «Spiridon», vineri, în jurul orelor 21:00. Eu folosesc scaun rulant, iar în timp ce mă transferam între pat și scaun, m-au lăsat puterile și am căzut. M-am ridicat cu greu, dar în urma căzăturii, am rămas cu anumite dureri. Am încercat să mă tratez eu acasă cu antiinflamatoare, tocmai pentru a evita calvarul unei Unități de Primiri Urgențe din Iași. Am ales să chem salvarea. Am fost la UPU de la Neurochirurgie, unde totul a fost ok, iar la orele 19:00, s-a chemat o ambulanță să mă ia, să mă ducă la UPU de la «Spiridon».

Am plecat la «Spiridon», la 21:40. Am refuzat, inițial, transportul la «Spiridon», gândindu-mă că este vineri seară, și știu ce se întâmplă la UPU, de obicei, dar, mai ales, într-o vineri seară. Am ajuns la UPU unde, la început, mi s-a oferit o targă. Din cauza faptului că în celelalte interacțiuni pe care le-am avut cu personalul Unității de Primiri Urgențe de la «Spiridon» – interacțiuni în care am fost pe o targă –, menționez că am leziune medulară și afecțiunea nu-mi permite să stau în aceeași poziție mai mult de două ore. De această dată, am luat scaunul cu rotile cu mine. Când am ajuns la «Spiridon», mi s-a oferit o targă atunci, pe moment, dar m-am gândit că, fiind vorba doar de un consult chirurgical și doar de un ecograf, nimic mai mult, timpul de așteptare nu va fi așa de mare, de aceea am ales să rămân în scaunul cu rotile. La UPU nu au niciun scaun rulant pentru pacienții cu dizabilități. Asta, nu o susțin numai eu, o spun mai multe persoane cu dizabilități”, a declarat Vlad Mardare.

Vlad Mardare susține că a fost consultat de un medic din cadrul UPU abia după 4 ore și 30 de minute de așteptare, dar a rămas șocat când a văzut că, în loc să încerce să-l ajute, medicul a început să se plângă că pacienții pe care îi tratează nu-i sunt recunoscători.

„Nu este prima dată când întâmpin aceste probleme. Altă dată, tot la UPU «Spiridon», am fost pus pe o targă, ținut în curent, într-un staționar care este mizer, care ar trebui închis. Acolo este un miros groaznic. Sunt niște infirmieri grobieni, niște brute, mă mutau ca pe un sac de carne și mă izbeau dintr-o parte în alta. Și îi rugam să aibă grijă. Când am mai fost la UPU și am cerut să fiu pus într-un scaun rulant, infirmierele mi-au spus: «Ce vrei, să-mi rup eu spatele cu tine?».

De aceea, nu am vrut să mai fiu cărat și împins ca un sac de oase. După patru ore și jumătate, am fost văzut de un medic care, în loc să-mi grăbească consultul de specialitate sau să mă ajute cu ceva, a început, efectiv, să mi se plângă că nimeni dintre cei care se fac bine după ce trec prin mâinile domniei sale, nu-i mulțumesc. Bineînțeles că din cauza timpul de așteptare durerile mele au crescut, iar corpul meu a devenit spasmatic. Am cerut, de nenumărate ori, să fiu așezat pe un pat sau pe un fotoliu de-al lor, de ălă portocaliu, că sunt mai confortabile.

Am fost așezat, pentru o scurtă perioadă, de către un asistent căruia aș vrea să-i mulțumesc, într-un fotoliu. După ce am ajuns la doctorul care trebuia să-mi pună parafa pentru consult, mi-a spus că nu-mi poate pune pat la dispoziție. Am rugat așa: «Vă rog frumos să mă puneți într-un pat, dar nu în staționarul acela mizerabil». Când am spus așa, s-a făcut liniște. Nimeni nu a contestat că staționarul este mizerabil”, a adăugat pacientul.

Dezamăgit de experiența sa și de lipsa de empatie a personalului, Mardare a ales să plece acasă, deși încă suferea dureri mari. „După ce am vorbit cu medicul... am plecat acasă cu salvarea... Am primit amenințări în UPU... Și s-a înrăutățit”, a adăugat el.

Coordonatorul UPU- SMURD Iași, prof. dr. Diana Cimpoeșu, oferă o altă perspectivă asupra incidentului.

„În data de 23.08, la orele 19:00, medicul specialist a preluat 12 pacienți în așteptare (neconsultați). De asemenea, a preluat 13 pacienți în curs de investigații. Pe parcursul serii au fost multiple prezentări pentru camera verde cu traumatisme mai grave decât ale pacientului Mardare, motiv pentru care acesta a așteptat sub două ore pentru preluare. Pacientul este mereu recalcitrant la prezentările în UPU, având diferite nemulțumiri nefondate la adresa personalul medical și auxiliar.

I s-a oferit posibilitatea transferului din scaunul cu rotile personal, pe un pat de UPU, acesta refuzând, motivând că sunt mai incomode decât scaunul personal. A fost, ulterior, pus într-un fotoliu rulant de UPU. Având în vedere faptul că pacientul a așteptat o oră și 52 de minute până la preluare, după ce a fost consultat, făcând anamneza dificilă prin modul de comunicare acuzator și nemulțumit constant de serviciile UPU (în general), i s-a explicat civilizat pacientului că trebuie să mai aștepte. Ulterior, acesta nu a mai dorit continuarea investigațiilor, semnând în foaie acest lucru, ținând, totodată, să încheie, cu mențiunea «fără absolut nicio stimă». Menționez ca nu i s-au solicitat mulțumiri pacientului. A fost preluat de ambulanță și dus la domiciliu la ora 02:03”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Cimpoeșu a subliniat și faptul că Vlad Mardare are multiple prezentări în UPU și că ar trebui să se adreseze medicului de familie pentru problemele curente. „Urgența este pentru urgențe”, a conchis coordonatorul UPU-SMURD.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!