Un om de știință susține că a descoperit cauza „blestemului faraonului”, despre care se spune că a ucis mai mult de 20 de persoane care au deschis mormântul regelui Tutankhamon în 1922, relatează Daily Mail .

Potrivit relatărilor, deasupra sarcofagului din mormântul descoperit de către arheologul Howard Carter şi lordul Georghe Herbert de Carnarvon se afla o inscripție, „Moartea îi va ajunge pe cei care tulbură somnul faraonului”, căreia la început nimeni nu i-a dat atenție. În ziua în care Howard Carter a deschis mormântul, un șarpe i-a ucis canarul. Moartea arheologului britanic, la scurt timp de la marea descoperire, dar și a altor persoane, a răspândit poveștile despre „blestemul lui Tutankhamon”.

Teoria, publicată Journal of Scientific Exploration, dovedește că mormântul a fost într-adevăr „blestemat”, dar într-un sens ştiinţific și nu într-o manieră supranaturală, așa cum au sugerat unii egiptologi antici.

Studiul a stabilit că, de fapt, cauza a fost expunerea la radiații de la elemente naturale care conțin uraniu și deșeuri toxice, care au fost puse în mod deliberat în interiorul cavoului sigilat. Expunerea la astfel de substanțe ar fi putut duce la apariția anumitor tipuri de cancer, precum cel din cauza căruia a murit arheologul Howard Carter, prima persoană care a intrat în mormântul lui Tutankhamon, cu mai bine de 100 de ani în urmă.

Morţi care au alimentat poveştile despre „blestemul faraonului”

Howard Carter a murit în 1939, probabil în urma unui atac de cord, după o luptă îndelungată cu limfomul Hodgkin, care afectează sistemul imunitar, astfel că iradierea este considerată o cauză a cancerului de care suferea arheologul britanic.

Lordul Carnarvon, unul dintre bărbații care au pășit, de asemenea, prin camerele pline de comori, a murit din cauza unei intoxicaţii a sângelui, la cinci luni după descoperire. El a suferit o înțepătură gravă de țânțar, care s-a infectat în urma unei tăieturi cu lama de ras.

Alte persoane implicate în săpături au murit de asfixie, accident vascular cerebral, diabet, insuficiență cardiacă, pneumonie, otrăvire, malarie și expunere la raze X. Toți au decedat la vârsta de 50 de ani.

Egiptologul britanic Arthur Weigall, care a participat la deschiderea mormântului lui Tutankamon şi care a fost acuzat de răspândirea „mitului” blestemului, a murit de cancer la 54 de ani.

Zone interzise, din cauza „spiritelor rele”

Inscripțiile găsite în interiorul altor morminte din Egipt sugerează faptul că poporul antic știa despre efectul de otrăvire pe care îl au radiaţiile asupra organismului şi mai ales despre existenţa materialelor radioactive. Dovadă stau textele descoperite, în care se vorbeşte despre zone care erau „interzise” din cauza „spiritelor rele”.

Studiul, publicat în Journal of Scientific Exploration, se bazează pe faptul că au fost documentate niveluri ridicate de radiații în ruinele mormintelor din Vechiul Regat, în două locații din Giza și în mai multe morminte subterane din Saqqara. La aceeași concluzie s-a ajuns și cazul mormântului lui Osiris de la Giza.

Cercetătorii au remarcat faptul că „radioactivitatea intensă a fost asociată cu două cufere de piatră, în special din interior”. Profesorul Robert Temple a observat că sicriele erau făcute din bazalt, determinând că acestea „erau o sursă punctiformă de radiații, spre deosebire de nivelurile naturale generale de urme (de radon) din roca calcaroasă din jur”.

Alte studii au măsurat direct gazul radon, un produs intermediar al dezintegrării uraniului, în diferite locuri din mormintele de la Saqqara. Au fost identificate concentrații de radon în mediul ambiant în șase locații în ruinele de la Saqqara: Mormântul de Sud, magazinele piramidei lui Djoser și tunelurile funerare de la Serapeum.

Mii de vase excavate sub Piramida în trepte în anii 1960 conțineau până la 200 de tone de substanțe care nu au fost încă identificate, ceea ce sugerează că toxinele au fost îngropate împreună cu rămășițele mumificate.

„Radiațiile puternice raportate (sub formă de radon) în ruinele mormintelor au fost atribuite, în mod vag, fondului natural din roca-mamă. (...) Cu toate acestea, nivelurile sunt neobișnuit de ridicate și localizate, ceea ce nu este în concordanță cu caracteristicile rocii de bază calcaroase, ci implică o altă sursă (sau alte surse) nenaturală(e)”, a fost concluzia studiului.