Un obiect cosmic interstelar a explodat deasupra Pământului în 2014, potrivit unor documente guvernamentale declasificate

Un obiect cosmic interstelar a explodat deasupra Pământului în 2014, potrivit unor documente guvernamentale declasificate

O "minge de foc" care a iluminat cerul de deasupra Papua Noua Guinee în 2014 a fost de fapt un obiect cosmic cu deplasare rapidă care provenea dintr-un alt sistem solar, potrivit unui raport publicat recent de U.S. Space Command (USSC), informează site-ul space.com .

Acel obiect cosmic, un mic meteor cu diametrul de doar 0,45 metri, s-a ciocnit de atmosfera Pământului pe 8 ianuarie 2014, după ce a călătorit prin spaţiu cu o viteză de peste 210.000 de kilometri pe oră - o valoare care depăşeşte cu mult viteza medie a meteorilor aflaţi pe orbite în interiorul Sistemului Solar, precizează un studiu din 2019, publicat în baza de date pre-print arXiv.

Studiul din 2019 argumentează că viteza impresionantă a meteorului şi traiectoria orbitei sale dovedesc cu un grad de certitudine de 99% că obiectul cosmic îşi avea originea în afara sistemului nostru solar, posibil "în interiorul unui sistem planetar sau al unui sistem stelar aflat în discul compact al galaxiei Calea Lactee", au notat autorii cercetării. În pofida acestui grad de certitudine foarte mare, studiul nu a fost niciodată examinat de alţi oameni de ştiinţă prin procedura peer-review sau publicat într-o revistă ştiinţifică, întrucât unele dintre datele care necesitau verificări ale calculelor au fost clasificate de guvernul american, potrivit revistei Vice.

În prezent, oamenii de ştiinţă de la USSC au confirmat în mod oficial descoperirea făcută de autorii studiului. Într-un raport publicat pe 1 martie şi distribuit pe Twitter în data de 6 aprilie, generalul locotenent John E. Shaw, comandantul adjunct al USSC, a afirmat că analiza din 2019 ce a vizat acea "minge de foc" a fost "suficient de exactă pentru a confirma o traiectorie interstelară".

Această confirmare retroactivă a făcut ca meteorul din 2014 să devină primul obiect cosmic interstelar detectat vreodată în sistemul nostru solar, precizează acelaşi raport. Detectarea obiectului a precedat cu trei ani descoperirea lui 'Oumuamua - un obiect cosmic în formă de trabuc, devenit între timp celebru, care se deplasa şi el mult prea repede pentru a-şi avea originea în Sistemul Solar, se afirmă în raportul USSC. Spre deosebire de meteorul din 2014, 'Oumuamua a fost detectat departe de Pământ şi se îndepărtează deja în mare viteză de Sistemul Solar, potrivit NASA.

Amir Siraj, profesor de astrofizică teoretică la Universitatea Harvard şi autorul principal al studiului din 2019, a declarat pentru revista Vice că îşi doreşte în continuare ca studiul iniţial să fie publicat, pentru a permite comunităţii ştiinţifice să ducă mai departe cercetările întreprinse de el şi colegii lui. Întrucât meteorul a explodat deasupra unei zone din sudul Oceanului Pacific, este posibil ca anumite fragmente din acel obiect cosmic să fi căzut în apă şi să se afle de atunci pe fundul oceanic, a adăugat el.

Deşi localizarea acelor rămăşiţe ale obiectului interstelar ar putea fi o sarcină aproape imposibil de realizat, Amir Siraj a anunţat că se consultă deja cu mai mulţi experţi în legătură cu posibilitatea de a organiza o expediţie care să le recupereze. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…