Proiectul Magellan este cea mai recentă operație de anduranță maximă (în engleză Maximum Endurance Operation – MEO) desfășurată de Air Mobility Command (AMC - Comandamentul de Mobilitate Aeriană) din Aviația Militară a SUA, arată revista Air & Space Forces . Termenul MEO este dat misiunilor pe distanțe lungi menite să testeze aviatorii din AMC care se pregătesc pentru a transporta trupe, echipamente și combustibil pe distanțele mari ale Pacificului într-un posibil posibil conflict cu China.
„Într-o epocă a competiției de mare putere, echipajele au nevoie de abilitatea de a opera pe distanțe mai mari față de trecut, iar Proiectul Magellan este următorul pas în obținerea acestei experiențe. MEO este noua construcție care schimbă jocul”, a precizat căpitanul Cody Donahue, ofițerul executiv al Grupului 22 Operații, care a luat parte la zbor și a jucat un rol cheie în planificarea acestuia, potrivit unui comunicat de presă al Aripii 22 Realimentare în Aer.
Misiunea: largul coastelor Californiei – Hawaii – Guam – Orientul Mijlociu – Europa – nordul Atlanticului
„Această [misiune] nu a fost doar decolarea și aterizarea undeva”, a spus colonelul Brent Toth, comandantul aeronavei. „Am făcut misiuni complexe în fiecare parte a lumii.”
Misiunea a fost desfășurată după un scenariu cu situații diverse, fiind tranzitate patru comandamente combatante în care aeronava a realimentat în aer avioane militare diferite, inclusiv unele aflate în misiune de luptă. La rândul ei, aeronava Magellan a fost realimentată în aer.
Pe 29 iunie, în jurul orei 16:00, avionul KC-46 a decolat de la baza McConnell.
A zburat spre vest, în sens invers mișcării de rotație a Pământului. În primele ore, aeronava Magellan a primit combustibil de la un alt KC-46 în largul coastei Californiei. Ulterior a realimentat un avion de transport C-17 lângă Hawaii, pentru ca mai târziu în timp ce se apropia de Guam să primească combustibil de la alte două KC-46 ale Aripii 22, prepoziționate în Guam.
Deasupra Orientului Mijlociu, însetatul Pegasus a primit combustibil de la o pereche de KC-135 care au decolat de la Baza Aeriană Al Udeid, Qatar, unde un echipaj era de la McConnell, iar celălalt era de la Garda Națională Aeriană din Utah. Aeronava Magellan a alimentat două F-15E Strike Eagles care erau într-o ieșire de luptă deasupra Irakului.
Ulterior, avionul Magellan a fost alimentat, deasupra Angliei, de două KC-135 unul de la RAF Mildenhall, iar celălalt de la Aripa 22 prepoziționat la baza Mildenhall. Avioane de realimentare aeriană ale Bazei Aeriene McConnell, unde este staționată Aripa 22, au fost prepoziționate anterior în întreaga lume pentru a sprijini MEO Magellan.
Spre finalul misiunii, KC-46 s-a bucurat de o primire de erou deasupra SUA continentale, unde avionul s-a întâlnit cu un alt KC-46 al Bazei McConnell. Împreună au alimentat trei bombardiere stealth B-2 Spirit ale bazei aeriene Whiteman, Missouri, precum și un alt KC-46 al bazei McConnell la bordul căruia s-a aflat, în calitate de observator, generalul de brigadă Gerald Donohue, director pentru operații de descurajare strategică și integrare nucleară în cadrul AMC.
Echipajul – două echipaje de bază, care au lucrat în schimburi, și un medic
Pe lângă lungimea zborului, misiunea s-a remarcat și prin transportul a doar două echipaje de bază. În mod normal, trei piloți ai Forțelor Aeriene pot zbura ca echipaj augmentat timp de până la 24 de ore, dar AMC dorește acum ca echipajele de patru piloți să zboare până la 48 de ore pentru a se pregăti pentru viitoare conflicte, a explicat Donahue.
La bordul KC-46 s-au aflat patru piloți (câte doi pe schimb), doi operatori de realimentare (unul pe schimb), doi șefi de echipaj de zbor (unul pe schimb) pentru a supraveghea starea tehnică a avionului, precum și un medic de zbor pentru a supraveghea starea de sănătate a personalului.
Lista completă a echipajului l-a inclus pe Col. Brent Toth, comandantul aeronavei; Capt. Cody Donahue, pilot instructor; Capt. Daison Batangan, pilot instructor; Capt. TJ Buckley, pilot instructor; Master Sgt Jonathan Lauterbach, instructor operator de braț; Master Sgt Patrick Murray, instructor operator de braț; Capt. Jacob Heyrend, chirurg de zbor; Sgt Alejandro Melendez, șeful echipajului de zbor; și sergentul de stat major Dustin Shaffer, șeful echipajului de zbor.
La început, cele două echipaje Magellan au făcut schimburi de 10 ore dar, cu timpul, acestea s-au redus la șase - șapte ore. Când nu erau la locul de muncă, echipajele dormeau pe paturi într-o zonă de odihnă care a fost ținută în întuneric pe tot parcursul zborului.
„Am reușit să dorm de mai multe ori cinci sau șase ore cu o mască de somn și căști sau dopuri de urechi cu anulare a zgomotului”, a spus Donahue. „Nu este chiar prea rău și ne-a permis să menținem misiunea cu doar patru piloți zburând 45 de ore.”
Pentru a se pregăti de zbor, primul echipaj a încercat să se culce în jurul orei 4 dimineața și să doarmă până la amiază cu aproximativ trei zile înainte de decolare, în timp ce al doilea echipaj s-a culcat la patru după-amiaza și s-a trezit la miezul nopții.
„A fost destul de uimitor cât de repede ne-am putut adapta la noua cronologie”, a spus Donahue.
De asemenea, a ajutat faptul că un membru al echipajului a făcut prăjituri folosind bucătăria de la bord, iar un altul, pilotul instructor căpitanul Daison Batangan, a adus un tort de ziua de naștere pentru a sărbători împlinirea vârstei de 31 de ani la mijlocul zborului. Când s-au întors în SUA, echipajul simțea efectele unei zile foarte lungi, dar încă au realizat în siguranță ceea ce Toth a descris ca fiind una dintre cele mai complexe operații pe care le-a văzut la baza McConnell.
„Întâlnirea cu un alt avion de realimentare și realizarea formației pentru alimentarea a trei B-2, a fost destul de fantastic”, a spus Toth.
„Aș zbura 45 de ore doar pentru a alimenta B-2 în orice zi a săptămânii”, a adăugat Donahue.
Când au aterizat înapoi la McConnell, echipajul a experimentat doar un răsărit și un apus în zborul lung spre vest. „Deși au trecut 45 de ore, am experimentat într-adevăr doar o singură zi solară”, a spus Toth. „Deci este o mică excursie mintală.”
Zborul Magellan a beneficiat de ani de cercetare în performanța umană. Pilotarea unei aeronave este o sarcină obositoare, iar AMC dorește să folosească cea mai recentă știință în domeniul somnului și al nutriției pentru a menține echipajele cât mai bine odihnite posibil în cursele lungi.
Comunicațiile - element cheie al misiunii
O parte din ceea ce a permis un șir atât de lung de întâlniri în aer a fost o suită de sisteme care permiteau comunicații dincolo de linia vizuală între echipajul Magellan, echipele de planificare de la McConnell și echipajele din întreaga lume. Rețelele de date tactice, cum ar fi Link 16, au permis urmărirea și comunicarea cu aeronavele receptoare aflate la sute de mile distanță pentru a afla în ce direcție se deplasau, de cât combustibil aveau nevoie și alți factori care în mod normal nu ar fi comunicați până când aeronava nu se află suficient de aproape pentru a fi realizat contactul radio.
„Știam mai multe despre ceea ce se întâmplă pe acest zbor decât am știut despre majoritatea zborurilor din care am făcut parte de-a lungul carierei mele”, a spus Toth. „Așa că, deși a fost mai complex decât orice am făcut vreodată, am simțit că am fost mai informat decât am fost vreodată”.
În timp ce Link 16 este deja disponibil pe scară largă în alte structuri ale Forțelor Aeriene, cum ar fi Comandamentul de Luptă Aeriană, AMC încă se grăbește să ajungă din urmă în ceea ce privește conectivitatea. Anul trecut, șeful AMC, generalul Mike Minihan, și-a stabilit obiectivul de a dota 25% din flota de avioane de realimentare și transport cu comunicații dincolo de linia vizuală până în 2025.
Relativul nou KC-46 are echipamente de comunicații mai moderne în comparație cu frații săi mai mari din flota de mobilitate, cum ar fi KC-135 și C-130, dar zborul între patru comandamente combatante și sincronizarea rapidă cu fiecare pe același zbor este o realizare în sine, au explicat Toth și Donahue.
„Vorbim întotdeauna despre realimentarea în aer ca un fel de multiplicator de forță, ei bine, același lucru cu această legătură tactică de date”, a spus Donahue. „Acum vorbiți despre doi multiplicatori de forță pe o singură platformă, așa că înmulțiți exponențial forța.”
Nota autorului: Semnificațiile zborului – profund strategice
Este mai mult decât un test, consideră colonelul Toth. El crede că Proiectul Magellan a demonstrat capacitatea AMC de a ajunge oriunde pe Pământ.
„Decolarea din [SUA continentală], realimentarea unui C-17 deasupra Pacificului, o ieșire de luptă peste Irak și revenirea pentru a sprijini aeronavele de lovire globală (cele trei B-2 Spirit) demonstrează că într-adevăr putem oferi realimentare cu combustibil și să sprijinim acoperirea globală oricând și oriunde”, a spus colonelul Brent Toth, comandantul aeronavei.
Pe lângă antrenarea echipajelor și pregătirea excepțională a aeronavei pentru un zbor lung și solicitant, forțele armate ale SUA au demonstrat că pot asigura un continuum militar în spațiul aerian în jurul globului. Aeronava a zburat non-stop aproape 40.000 de km și a traversat NORTHCOM, INDOPACOM, CENTCOM și EUCOM – comandamentele geografice combatante în care există cele mai mari provocări de securitate din momentul de față. Este o demonstrație că SUA dispun, în emisfera nordică, de un coridor aerian sigur și, în același timp, suficient de apropiat de zonele critice de securitate.
În același timp, prezența bombardierelor B-2 Spirit în cadrul misiunii Magellan dă un sentiment de siguranță întregii lumi libere. Acestea vor putea să își îndeplinească misiunile strategice de oriunde ar decola și să întoarcă fără să-și facă griji că nu le va ajunge combustibilul, AMC reușind să demonstreze soluții pentru scenariile cele mai dificile.
SURSA: d efenseromania.ro
