Pe măsură ce războiul din Ucraina este în plină desfășurare, aliatul Rusiei, Armenia, se teme de izbucnirea unui nou front la granița sa cu rivalul Azerbaidjan, tensiunile fiind tot mai acute între aceste țări vecine din Caucazul de Sud.

La fel ca Rusia și Ucraina, Armenia și Azerbaidjan sunt două națiuni post-sovietice cu o lungă istorie de dispute teritoriale letale.

Cel mai recent război a izbucnit în septembrie 2020, un conflict sângeros de 44 de zile, concentrat asupra regiunii Nagornîi - Karabah, unde etnicii armeni au înființat un stat separatist numit Republica Artsah, în urmă cu trei decenii, pe un teren recunoscut internațional ca fiind parte a Azerbaidjanului.

Cel mai recent conflict din disputa de un secol asupra acestui teritoriu s-a încheiat în mare cu un acord ce a permis forțelor ruse de menținere a păcii să intre pe câmpul de luptă.

Dar, pe măsură ce Moscova se concentrează asupra a ceea ce a numit „operațiunea militară specială“ împotriva Ucrainei, apar rapoarte despre un nou conflict la granița de sud a Europei cu Asia.

„Forțele azere atacă soldații armeni în Artsah în acest moment, în timp ce eu vorbesc“, a declarat Hayk Mamijanyan, deputat al Parlamentului armean pentru Newsweek, la sfârșitul lunii martie.

Mamijanyan numește atacurile recente o „încălcare clară“ a acordului de încetare a focului semnat între cele două părți la 9 noiembrie 2020. Armenii „nu au fost chiar mulțumiți“ de acord, spune el, dar „chiar și acel tratat este încălcat acum“.

Mamijanyan afirmă că Azerbaidjanul folosește situația din Ucraina ca „pârghie“ pentru a-și reînnoi ofensiva, „pentru a profita“ de războiul Rusiei cu un alt vecin.

„Sper cu adevărat că lumea nu va tăcea de data aceasta“, spune el. „Lumea și majoritatea organizațiilor internaționale au tăcut în timpul războiului de 44 de zile și sper că, în ciuda ineficienței Guvernului armean, organizațiile internaționale și lumea vor acorda atenție crimelor pe care le comite Azerbaidjanul în acest moment“.

Rapoarte mixte de conflict

Azerbaidjanul a minimizat inițial rapoartele recente despre ciocniri, despre care autoproclamata Republică Artsah spune că au ucis cel puțin doi militari armeni până acum.

Ministrul Apărării din Azerbaidjan a declarat la sfârșitul lunii martie că „situația este exagerată artificial de surse armene“, deși a recunoscut ulterior că a avut loc un fel de confruntare după ce omologul său rus a anunțat că forțele azere au intrat în zona de menținere a păcii și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a purtat o convorbire cu șeful Apărării armene, Suren Papikian, și apoi cu cel al Azerbaidjanului, Zakir Hasanov.

Într-o declarație transmisă Newsweek de Ambasada Azerbaidjanului la Washington, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a declarat că „membrii detașamentelor armate ilegale armene au încercat să saboteze unitățile armatei azere“, dar apoi au fost „forțați să se retragă“ ca urmare a contramăsurilor.

Iar Ministerul a spus că relatarea Rusiei despre evenimente, care a susținut narațiunea Armeniei, „nu reflectă adevărul“.

„Cu regret vă informăm că retragerea completă a restului armatei armene și a detașamentelor armate ilegale armene de pe teritoriul Azerbaidjanului, în conformitate cu articolul 4 din această declarație, nu a fost încă efectuată“, a declarat Ministerul Apărării din Azerbaidjan.

„De aceea, Armenia, nu Azerbaidjanul, este cea care încalcă prevederile Declarației“ încheiate ca parte a acordului de încetare a focului de anul trecut.

Dar mulți armeni se tem că ultimele ciocniri ar putea fi doar începutul a ceva mai de rău augur, mai ales că privirea comunității internaționale este fixată pe conflictul exploziv din Ucraina.

„Desigur, această coincidență cu criza ucraineană nu poate fi întâmplătoare“, a declarat Kristine Vardanian, deputat al Adunării Naționale a Armeniei și membru al blocului „Armenia“, pentru Newsweek.

Ea consideră că, trupele rusești fiind blocate în Ucraina, Azerbaidjanul caută să profite de o oportunitate pentru a reporni efortul „de a evacua armenii din Artsah prin război, pentru a-i priva pe armeni de oportunitatea de a trăi în patria lor“.

În sprijinul acestui punct de vedere, ea citează rapoarte recente ale locuitorilor etnici armeni din Nagornîi -Karabah, teritoriu disputat care face parte din Azerbaidjan, dar în cea mai mare parte guvernat de Republica Artsah, care spun că sunt tăiați de la utilități de către Azerbaidjan.

„Aceasta nu este singura armă folosită, trucuri teroriste sunt folosite zilnic împotriva a aproximativ 120.000 de oameni din Nagornîi-Karabah“, spune Vardanian.

„Civilii sunt adesea agresați pentru a-i determmina să-și părăsească casele, fiind amenințați că vor fi evacuați forțat“.

Ea indică, de asemenea, un alt actor important implicat în conflict. În timp ce Armenia este aliată cu Rusia ca parte a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), Azerbaidjanul împărtășește o relație politică, culturală și militară strânsă cu Turcia și, spune ea, Ankara „împărtășește în mod egal toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă“.

Aceleași drone Bayraktar TB2 folosite de forțele ucrainene pentru a viza convoaiele rusești au fost folosite anterior de Azerbaidjan pentru a elimina pozițiile armene cu mare efect.

Această armă ar fi fost folosită și în atacul din 25 martie care a ucis doi militari armeni.

De la ultima conflagrație, Vardanian spune că „partea armeană are peste 60 de victime și zeci de răniți“, marcând „cea mai tensionată situație după 9 noiembrie, când Azerbaidjanul a folosit artileria grea“.

Forțe mediatoare

Cu doar două zile înainte ca președintele rus Vladimir Putin să lanseze atacul asupra Ucrainei, el și-a propus să consolideze relația țării sale cu Azerbaidjan printr-o serie de acorduri semnate cu omologul azer, Ilham Aliev, ducând la un alt tip de „alianță“.

Baku, capitala și reședința Guvernului Azerbaidjanului, a adoptat de atunci o abordare moderată a conflictului, iar rolul Ankarei s-a dovedit și mai influent.

ARMA FATALĂ Aceleași drone Bayraktar TB2 folosite de Ucraina pentru a viza convoaiele rusești se spune că ar fi fost implicate în atacurile azere împotriva trupelor armene.

În timp ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a căutat să medieze între Kiev și Moscova, rolul Turciei în războiul din Ucraina reprezintă încă o sursă de legături tensionate, dar complexe, între Ankara și Moscova.

Turcia însăși este membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), o alianță de 30 de state, condusă de SUA, care este profund implicată în criza din Ucraina, oferind Kievului arme și desfășurând o campanie globală de sancțiuni împotriva Moscovei, ca răspuns la atac.

Președintele american Joe Biden a încheiat o călătorie de patru zile în Europa la sfârșitul lunii martie, care a inclus întâlniri cu lideri ai NATO, ca parte a unei încercări de a unifica răspunsul Alianței la conflict și la consecințele sale umanitare.

Și, în timp ce summitul a fost centrat pe Ucraina, Vardanian avertizează că criza de acolo a evidențiat doar modul în care escaladarea conflictului dintre națiuni de oriunde în lume ar putea duce la catastrofă.

„Războaiele sunt dezastre. Ele distrug state, uneori națiuni întregi, destabilizează regiunea, lumea în general“, spune Vardanian.

„Mai ales în condițiile unor legături atât de strânse, când există o comunicare intensă, o cooperare în diferite sfere, în orice parte a lumii, criza afectează în mod direct mulți oameni. Vedem cel mai bun exemplu în acest sens acum în Ucraina“.

„Lumea are nevoie de stabilitate și predictibilitate“, adaugă ea. „Trebuie să existe și stabilitate în regiunea noastră.

PĂRȚILE IMPLICATE Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu (centru), împreună cu președintele Valdimir Putin (dreapta), au încercat să țină sub control conflictul.

Dar trebuie să înțelegem că această stabilitate și pace trebuie să se bazeze pe dreptate“. Azerbaidjanul este, de asemenea, îngrijorat de posibila revenire a tulburărilor în regiune, dar își consideră inamicii principalii responsabili pentru aprinderea flăcărilor războiului.

Ambasada Azerbaidjanului spune pentru Newsweek că „preocuparea de instabilitate este prezentă, din păcate, din cauza unei troici de amenințări: forțele armene nu se retrag (deși sunt obligate să facă acest lucru printr-un acord trilateral); tendințele revanșarde în ascensiune, unele grupuri radicale cerând în mod deschis agresiuni împotriva Azerbaidjanului; și multe grupuri politice și militare din Armenia care încearcă să implice puteri externe de partea lor“.

Și aici a fost stabilită o legătură cu conflictul din Ucraina și geopolitica din jur.

„Demonstrațiile recente anti-Ucraina ale acestor grupuri în Armenia și în teritoriile azere, unde sunt desfășurați militari ruși de menținere a păcii, exprimă aceste sentimente“, spune Ambasada.

SUA, la rândul lor, au căutat să-și asume un rol echilibrat în situația precară dintre Armenia și Azerbaidjan. Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit recent cu Aliev și cu prim-ministrul armean Nikol Pașinian, iar Departamentul de Stat spune că SUA și-au reiterat poziția și în conversațiile ulterioare cu oficialii ambelor părți.

Rezumatul poziției SUA, potrivit unui briefing de presă al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, cere „ambelor părți să dea dovadă de reținere și să intensifice angajamentul diplomatic pentru a găsi soluții cuprinzătoare la toate problemele restante“.

„Lumea are nevoie
de stabilitate și
predictibilitate. Dar
această stabilitate
și pace trebuie să se
bazeze pe dreptate“

„Armenia și Azerbaidjanul trebuie doar să folosească canalele de comunicare directă pentru a detensiona imediat situația“, a spus Price.

Price a adăugat că SUA „rămân profund angajate să colaboreze cu părțile pentru a obține o soluționare politică pe termen lung a conflictului“ în calitate de membru al Grupului Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), de la Minsk, coprezidat de Franța și Rusia.

Putin a vorbit recent de două ori cu premierul armean, iar Ministerul de Externe al Rusiei a emis o declarație la 26 martie, cerând, de asemenea, detensionarea situației.

„Îndemnăm părțile să dea dovadă de reținere și să asigure respectarea strictă a acordurilor trilaterale existente la cel mai înalt nivel“, a spus Ministerul rus de Externe.

Paralele cu Ucraina

Așa cum atât Kievul, cât și Moscova și-au descris luptele într-un context mai larg, de civilizație și teritoriale, cei care reprezintă Republica Artsah, susținută de Armenia, se văd, de asemenea, ca fiind în prima linie a unui conflict mai mare din istorie.

Atât Rusia, cât și Ucraina și-au propus să o înfățișeze pe cealaltă ca fiind fascistă, Putin mergând până acolo încât își justifică războiul ca parte a unui efort de a obține „denazificarea“ Ucrainei.

Liderul rus a acuzat Ucraina că vizează etnicii ruși, în special în statele separatiste Donețk și Lugansk, susținute de Moscova, care au pus mâna pe arme împotriva Kievului după o revoltă din 2014, în care un guvernul pro-Occident a preluat puterea în Ucraina.

Într-o ordine similară, ministrul de Externe al Artsah, David Babaian, susține că Azerbaidjanul și Turcia canalizează tehnicile Germaniei naziste într-o presupusă încercare de a-i scoate pe etnicii armeni din statul lor separatist.

VICTIME DE RĂZBOI La mormintele soldaților armeni uciși în timpul conflictului din 2020 cu Azerbaidjan. Se va repeta istoria?

Acum, Babaian spune pentru Newsweek că „Azerbaidjanul folosește într-adevăr războiul rusesc în Ucraina ca o oportunitate de a-și maximiza obiectivele și planurile în regiune“, ca parte a unui proiect de stabilire a unui „imperiu pan-turc“.

„În plus, conflictul din Azerbaidjan-Karabah este și o provocare pentru lumea civilizată“, a spus Babaian pentru Newsweek.

„Aici vedem o dilemă între valori și preț, idealuri și interes. Artsah a fost în pragul distrugerii, ne-am confruntat cu genocid și amenințări existențiale, dar nu am văzut un răspuns internațional adecvat“.

Acest lucru se datorează faptului că „prețul“ prevalează asupra „valorilor“, interesul prevalează asupra idealurilor.

„Dar această formulă, mai devreme sau mai târziu, va duce fie la degradare, fie la distrugere“, adaugă el, „ca rezultat al agresiunii celor a căror agresiune a fost tolerată ca urmare a dilemei menționate mai sus“.